Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:54 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Familia ON Clinic Medical Advanced Institute, în casă nouă (galerie foto)

ro

05 Nov, 2011 02:12 8854 Marime text
09_On_Clinic_inaugurare.jpgInaugurarea noului sediul ON Clinic Medical Institute a avut loc ieri, pe bulevardul Tomis nr. 142A.

Ca o familie, angajaţii ON Clinic, dar şi oaspeţii lor, au celebrat noua casă. Pentru că, aşa cum spune Aura Manole, managerul ON Clinic Constanţa-Tulcea, la serviciu sunt ca în sânul familiei, iar noul sediu este privit mai degrabă ca o nouă casă. Mult timp şi 150.000 de euro au trebuit pentru „cea mai frumoasă clinică din România şi din întreaga lume", aşa cum a descris-o Moche Rachmut, CEO/Director General al clinicii ON Clinic Advanced Medical Institute din România.

IMG_5678.jpg„Nu pot să nu remarc faptul că astăzi este 4 noiembrie şi tot într-o zi de 4, aprilie, am lansat filiala Tulcea", a remarcat Aura Manole, mulţumind echipei de medici cu care lucrează de mai bine de opt ani.

Noul sediu va oferi în premieră trei noi specializări: neurologie, ecografie şi analize medicale. După opt ani de activitate în Constanţa şi peste 20.000 pacienţi trataţi cu succes, ON Clinic Advanced Medical Institute a investit în aparatură şi în dotarea unui nou sediu, care să acopere toate nevoile pacienţilor. „Investiţia pe care am făcut-o a venit natural. Suntem de opt ani în Constanţa, timp în care am tratat mii de pacienţi. Avem unii dintre cei mai buni specialişti la nivel naţional şi am considerat că este necesar să ne extindem, pentru a întâmpina cât mai multe din nevoile pacienţilor de aici. Constanţa este unul dintre cele mai importante oraşe din ţară şi am considerat oportun să investim în sistemul sanitar de aici, oferindu-le constănţenilor servicii medicale de calitate", a declarat Rachmut Moshe, CEO/Director General al clinicii ON Clinic Advanced Medical Institute din România.

Medici cu renume

ON Clinic Advanced Medical Institute Constanţa va număra şapte cabinete, care vor acoperi următoarele specializări: neurologie, ecografie, analize medicale, precum şi deja obişnuitele dermatologie, proctologie, varicologie şi disfuncţii sexuale. ON Clinic Advanced Medical Institute este cea mai mare reţea internaţională de clinici, ce operează în peste 120 de filiale din întreaga lume. Pe piaţa din România, ON Clinic Advanced Medical Institute a intrat în anul 1998, fiind prezentă în oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara, Sibiu, Craiova, Braşov, Constanţa, Baia Mare, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Vaslui, Tulcea şi Piatra Neamţ.

La inaugurarea noului sediu au participat pacienţi, angajaţi, dar şi invitaţi speciali, printre care s-au aflat medicii Carol Friedman şi Cătălin Grasa.

ON Clinic Advanced Medical Institute, cea mai mare reţea internaţională de clinici private, cu peste 120 de sucursale în întreaga lume, continuă planurile de dezvoltare pentru 2011. La ON Clinic Medical Advanced Institute activează următoarele cadre medicale: coordonator al centrului - prof. dr. Iusuf Timurlenc, proctologie - dr. Cristian Andrei Ionescu, dr. Rafik Niamani şi dr Cristina Cristache, dermatologie-psoriazis - dr. Irena Smadea, Varicoline, varice şi ulcere de gambă - dr. Raluca Pasăre, urologie şi disfuncţii sexuale masculine - dr. Laurenţiu Babu, dr. Olgun Azis şi dr. Victor Pavel.

Adresa: bulevardul Tomis nr. 142A

Program: de luni până vineri de la 8.00 la 20.00, sâmbăta de la 8.00 la 13.00.

Telefon: 0241/54.84.63

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii