Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Diversitate, calitate şi gust inconfundabil Horeca aduce bucătăria tradiţională italiană la malul mării (galerie foto)

ro

27 Jun, 2014 00:00 3199 Marime text
Printr-un maraton de evenimente menite să promoveze tradiţia bucătăriei italiene, reprezentanţii grupului Horeca au adus în atenţia clienţilor noi produse, care respectă, aşa cum ne-au obişnuit, cele mai înalte standarde ale calităţii.

Ieri, la showroom-ul din bulevardul Mamaia nr. 292, divizia Food & Beverage a companiei a organizat Snack Bar Italia, în cadrul căruia a propus un nou concept proprietarilor de localuri, adresându-se, în special, beach-barurilor, lounge-urilor şi teraselor care îşi doresc să servească clienţilor o masă rapidă, consistentă şi sănătoasă. De la croissante până la baghete şi mini-pizza şi chiar pâine de casă, toate importate de la cei mai cunoscuţi distribuitori italieni de semipreparate congelate de pe piaţa internaţională, toate aceste produse au două lucruri un comun: sunt gătite din ingrediente naturale, de calitate, şi sunt gata de servire în doar câteva minute. Printre noutăţile recomandate de italieni şi prezentate ieri de grupul Horeca se numără şi snacksurile şi sosurile Fox, perfecte pentru a acompania o seară între prieteni, alături de băuturile preferate.

Când tradiţia şi calitatea întâlnesc măiestria şi arta

În cadrul seriei de evenimente marca Horeca, a mai avut loc şi lansarea berii artizanale Viola, ieri seara, de la ora 21.00, la Filicori Zecchini din Constanţa. De asemenea, în această seară, începând cu ora 21.00, la Pasticceria D'Italy din Mamaia Nord se va desfăşura „Arte e Vino“, eveniment în cadrul căruia vor fi lansate şase sticle unicat de vin Gesti, pictate manual de Mauro Drudi, cunoscut artist plastic italian, care va face chiar şi demonstraţii live. Compania Gesti are o tradiţie de peste 50 de ani în producţia de vinuri, desfăşurându-şi activitatea în inima ţinuturilor mediteraneene, unde localităţile rurale sunt înconjurate de bogate podgorii. Enio Ottaviani, fondatorul companiei, şi nepoţii săi au reuşit să reînnoiască întregul proces de producţie, păstrând nealterate toate calităţile premium ale vinurilor fine.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii