VIDEO. Șeful ANPC, Csaba Lajos Békési Zero toxiinfecții alimentare în 2026 și un apel pentru plaje fără chiștoace -„Vrem o țară ca afară, trebuie să reglementăm!”
VIDEO. Șeful ANPC, Csaba Lajos Békési: Zero toxiinfecții alimentare în 2026 și un apel pentru plaje fără
05 Aug, 2026 12:11
ZIUA de Constanta
254
Marime text
254
Marime text
.jpg)
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Csaba Lajos Békési, a declarat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi, 5 august 2026, că operatorii economici din turism sunt bine pregătiți, iar absența oricărui caz de toxiinfecție alimentară reprezintă dovadă de stabilitate.
Totodată, șeful ANPC a insistat pe necesitatea unor norme stricte pentru curățenia plajelor, subliniind că litoralul rămâne o destinație de suflet pentru familii și copii.
Conform declarațiilor președintelui ANPC, Csaba Lajos Békési, cele mai multe sesizări venite din partea turiștilor pe durata verii vizează sectorul HoReCa , în special unitățile de alimentație publică și spațiile de cazare. Cu toate acestea, reacția operatorilor economici sancționați a fost mult mai rapidă comparativ cu anii precedenți, precizează acesta.
Csaba Lajos Békési, președinte ANPC:
„Litoralul este foarte frumos, iar operatorii economici sunt pregătiți pentru acest an estival.
Este o destinație potrivită atât pentru turiștii din România, cât și pentru cei din străinătate.
Cele mai multe reclamații vin pe zona de HoReCa, alimentație publică și unități de cazare.
Trebuie să înțelegem că oprirea temporară a activității vine la pachet cu o sancțiune, dar sancțiunea în sine nu înseamnă automat oprirea activității.
Au fost unități care într-o oră au remediat deficiențele, la altele a durat mai multe ore.
Totuși, bilanțul ne arată că anul acesta e mai bine, iar anul viitor va fi și mai bine!”
Zero toxiinfecții alimentare și analiza reclamațiilor de anul acesta
În ciuda volumului mare de turiști, autoritățile de control raportau un bilanț curat din punct de vedere al problemelor medicale grave cauzate de alimente.„Anul acesta nu am avut toxiinfecții alimentare înregistrate, ceea ce reprezintă un semnal clar de stabilitate.
Cât despre sesizările primite, rolul autorității nu are o componentă de analiză în care să spunem dacă o reclamație e „mai frumoasă” și alta nu.
Ele intră direct într-o analiză de risc; nu îmi permit eu, ca președinte, să cataloghez sesizările cetățenilor.”
Apelul său pentru plaje curate: „Litoralul e o destinație îndrăgită de copii”
Șeful ANPC a reluat problema condițiilor de pe plaje, în special prezența mucurilor de țigară pe nisip, făcând un apel la reglementare strictă și la schimbarea mentalității pentru siguranța familiilor.„Litoralul românesc este o destinație extrem de îndrăgită de copii și de familii.
Nu este deloc în regulă să existe mucuri de țigară în nisip acolo unde se joacă cei mici.
Cetățenii spun adesea: ”Vrem o țară ca afară!”, fie că vorbim despre hoteluri, servicii de livrare sau plaje, toate aceste elemente trebuie reglementate ferm, astfel încât cetățenii să se simtă cu adevărat în siguranță.”
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
LIVE TEXT.FOTO-VIDEOHORA, ANPC și Patronatul MAREA organizează o conferință de presă privind situația litoralului românesc
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


