Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:27 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a găsit Curtea de Conturi la Liceul Decebal

ro

12 Feb, 2014 00:00 1367 Marime text
Camera de Conturi Constanţa a efectuat în perioada 3 – 28 iunie 2013 o acţiune de audit cu tema „Verificarea modului de utilizare şi gestionare a mijloacelor materiale şi băneşti” la Liceul Teoretic Decebal.
 

Inspectorii Curţii de Conturi au descoperit o serie de nereguli. Astfel, creanţele constând în chirii, în sumă de 111 mii lei, au fost înregistrate incorect la momentul încasării şi nu la data constatării lor, încălcându-se principiul contabilităţii de angajamente.
Unele obiecte de inventar în valoare de 12 mii lei au fost eronat înregistrate în contabilitate ca mijloace fixe. În acest sens, inspectorii Curţii de Conturi au dispus şi recomandat o serie de măsuri. În actul de control întocmit s-au formulat recomandări cu privire la respectarea prevederilor legale privind organizarea evidenţelor contabile. Pentru abaterile constatate mai sus care nu au fost remediate în timpul controlului, directorul Camerei de Conturi Constanţa a emis decizie prin care s-a dispus luarea măsurilor legale de către conducătorul entităţii în cauză pentru remedierea deficienţelor constatate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii