Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a făcut ieri la Constanţa fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu (galerie foto)

ro

18 Oct, 2013 00:00 1342 Marime text
Constanţa este, timp de două zile, gazda celei de-a X-a ediţii a Consfătuirii Naţionale a Inspectorilor pentru Management Educaţional şi Dezvoltare Instituţională.
 
Deschiderea festivă a avut loc ieri, în prezenţa fostului ministru al Educaţiei Naţionale, senatorul Ecaterina Andronescu, inspectorului şcolar general de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Răducu Popescu, dar şi a prof. univ. dr. Gheorghe Felea, inspector general MEN. În cadrul acestei consfătuiri naţionale au fost prezentate teme care au abordat următoarele probleme: dezvoltarea organizaţiilor şcolare în contextul descentralizării, elaborarea unei noi fişe de evaluare a activităţii managerilor şcolari, proiect iniţiat de ISJ Constanţa, elemente privind elaborarea strategiilor de dezvoltare instituţională, implementarea sistemului de control managerial intern în unităţi şcolare, experienţe, exemple de bună practică din inspectoratele şcolare din ţară în domeniul managerial, metode şi tehnici de soluţionare a conflictelor manageriale, precum şi activităţi derulate în cadrul unor proiecte europene care au avut drept scop formarea managerilor şcolari.

Cu acest prilej, ISJ Constanţa a lansat şi cea de-a doua ediţie a revistei „Dialoguri manageriale”, care cuprinde lucrări semnate de managerii unităţilor şcolare constănţene. „Au fost tipărite câteva zeci de exemplare, pe care le vom împărţi gratuit directorilor”, a declarat Răducu Popescu, inspectorul şcolar general. „La Constanţa, lucrurile sunt bine aşezate. Inspectoratul Şcolar se preocupă de creşterea performanţelor. Acesta revistă vine în întâmpinarea directorilor şi profesorilor care vor să înveţe din experienţa colegilor cum să managerieze disciplina şi clasa lor”, a spus senatorul Ecaterina Andronescu. Fostul ministrul al Educaţiei a vizitat, ieri, şi familiile de romi care au fost evacuate de pe domeniul public din Eforie Sud. În prezent, familia locuieşte într-un internat, iar Ecaterina Andronescu a ţinut neapărat să vadă în ce condiţii locuiesc copiii şi dacă frecventează şcoala. „Voi încerca să fac ceva pentru aceste persoane, pe cale legislativă”, a promis fostul şef al Educaţiei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii