Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activitatea medicală de urgenţă a SMURD, sprijinită de KMG International (galerie foto)

ro

26 Oct, 2018 00:00 2329 Marime text
KMG International continuă să sprijine activitatea medicală de urgenţă a SMURD, la nivel naţional, prin oferirea de resurse pentru trainingul salvatorilor. Astfel, Grupul a achiziţionat şi donat două centre mobile de instruire, pe structura unor automobile tip furgonetă, pentru derularea programelor de formare şi pregătire în descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă destinate paramedicilor SMURD. Valoarea sprijinul oferit este de 100.000 de dolari.
 
„Nevoile sistemului public de sănătate sunt în continuă creştere şi credem în datoria noastră socială de a contribui la dezvoltarea ţării şi de a acorda asistenţă medicală de calitate celor care au nevoie. Această iniţiativă vine ca o continuare a angajamentului pe care ni l-am asumat în 2009, când am iniţiat şi colaborarea cu SMURD şi un program de granturi destinate sectorului medical. În ultimii ani am alocat peste 5 milioane USD pentru sănătate”, a declarat Alexey Golovin, VP, KMG International.
 
Cele două centre mobile de formare sunt dotate cu întreaga bază materială pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor didactice pentru grupe de 16 persoane, respectiv manechine avansate de instruire, simulatoare ale corpului omenesc, defibrilatoare, resuscitatoare siliconice, echipamente de extracţie pacient din zone dificile, rucsacuri medicale de primă intervenţie şi stabilizare a pacientului şi echipamente IT moderne.
 
„Prin intermediul acestui proiect, vom contribui la dezvoltarea activităţii de formare continuă a personalului din cadrul SMURD şi vom realiza încă un pas foarte important din viziunea de a duce activitatea de pregătire mai aproape de oameni şi de a avea un sistem de urgenţă integrat, alcătuit din specialişti foarte bine pregătiţi şi instruiţi periodic la cele mai înalte standarde din domeniu. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără susţinerea acordată de partenerul nostru, KMG International, respectiv populaţia, care a ales să direcţioneze 2% pentru Fundaţia pentru SMURD. Apreciem fiecare susţinere acordată pentru că, în final, este important să amintim că… Cine salvează o viaţă, salvează o lume întreagă!”, a spus, la rândul său, Raed Arafat, preşedintele Consiliului Director al Fundaţiei pentru SMURD.
 
Cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, centrele mobile de instruire vor fi alocate logistic regiunii Centru şi Bucureşti-Ilfov, iar activitatea de instruire SMURD se va desfăşura cu ajutorul a peste 10 formatori în toate judeţele limitrofe (Târgu-Mureş, Harghita, Sibiu, Alba, Braşov, Bitriţa-Năsăud, respectiv Bucureşti-Ilfov), dar şi în alte regiuni cum ar fi Prahova, Constanţa, Craiova, Galaţi sau Iaşi.
 
Cele 2 centre mobile de training sunt prezentate pentru prima dată, înainte de intrarea lor oficială în activitate, elevilor de clasele a VII-a şi a VIII-a din Blejoi, Prahova. 120 de elevi de la şcolile din comună vor beneficia de un curs de prim ajutor oferit de formatorii SMURD.
 
„De priceperea celui care acordă primul ajutor depinde, în mare măsură, viaţa unei persoane aflate în pericol. Cum educaţia medicală începe în şcoli, mă bucur că putem oferi copiilor din comunitatea noastră aceste cursuri de prim-ajutor acordate de formatorii SMURD”, a punctat Adrian Dumitru, primarul comunei Blejoi.
 
În ultimii 10 ani, sprijinul KMG International oferit SMURD a constat în carburant JetA1 pentru elicopterele aero-medicale, uniforme pentru voluntari (peste 750 la nivel naţional), un echipament ECMO mobil pentru a susţine funcţiile respiratorii şi cardiace ale pacienţilor în timpul transportului acestora de către echipajele SMURD etc.
 
Grupul KMG International a investit peste 8 milioane de dolari în proiecte de dezvoltare a comunităţilor la nivel naţional în ultimii ani, cu un număr total de peste 300.000 de beneficiari. Investiţiile în sectorul medical, una dintre direcţiile strategice ale grupului, au vizat reabilitarea secţiilor şi dotarea cu echipamente medicale a 60 de unităţi medicale din ţară.

 Despre KMG International 

Deţinut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfăşoară operaţiuni semnificative în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading şi servicii industriale pe 12 pieţe principale. În România, Grupul deţine rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploieşti – cel mai vechi combinat petrochimic, lansat în 1905 – dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor cu peste 740 puncte de vânzare, 230 staţii GPL, 9.000 de staţii de butelii şi 3 staţii de înmagazinare a GPL, 7 depozite. Valoarea totală a investiţiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari în vreme ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-au ridicat la peste 15 miliarde de dolari în perioada 2007-2017.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii