Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tit Liviu Brailoiu „Deveniti salvatori anonimi! Deveniti donatori de sange!"

ro

13 Jun, 2009 02:54 1948 Marime text
mesaj_prefect_e.jpgDuminică, 14 iunie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Cu acest prilej, prefectul judeţului, Tit Liviu Brăiloiu, a transmis un mesaj tuturor constănţenilor donatori sau viitori donatori, prin care îşi manifestă aprecierea faţă de aceşti semeni şi subliniază importanţa acestui gest dătător de viaţă. 

„Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, mă adresez dumneavoastră, celor care aţi înţeles că a dărui este un gest valoros ce aduce cu mult mai multă satisfacţie decât acela de a primi, mai ales atunci când este vorba despre viaţă. Prin dăruirea dumneavoastră aţi salvat vieţi şi pentru asta vă asigur de întreaga mea consideraţie. Sunteţi salvatori anonimi, modele de urmat de cei care se gândesc la suferinţa aşteptării semenilor, o aşteptare a gestului nostru de bunăvoinţă prin care putem deveni salvatori anonimi.

Aşadar, pe lângă mesajul meu de apreciere şi susţinere adresat constănţenilor care au înţeles necesitatea donării sângelui, mă adresez şi celor ce puteţi face acest gest, fără mari eforturi. Fiţi convinşi că viaţa unui om poate fi salvată prin noi, şi fiecare moment al bucuriei de a trăi poate fi multiplicat prin viaţa pe care o salvăm cu un «strop» din viaţa noastră. Deveniţi salvatori anonimi! Deveniţi donatori de sânge!", a fost mesajul transmis de reprezentantul Guvernului în teritoriu, Tit Liviu Brăiloiu, tuturor locuitorilor judeţului Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii