Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:53 12 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stelian Ion (USR) - „Mea culpa! Am crezut pentru o clipă că Tăriceanu şi-a revenit în fire!“ (galerie foto)

ro

30 Oct, 2018 00:00 588 Marime text
Fiind întrebat zilele trecute dacă USR este dispus să discute cu ALDE referitor la un „pact” pentru justiţie, deputatul USR Stelian Ion a răspuns că este important să existe un dialog, în speranţa că mai pot fi reparate câte ceva din legile justiţiei şi legislaţia penală.
 
„Am crezut că s-au hotărât cei de la ALDE să se desprindă câţiva centimetri de Liviu Dragnea şi să poarte un dialog serios. Văzând ulterior că „Acordul” propus de Tăriceanu (putea să-l numească „protocol", că era acelaşi lucru) este de fapt un rechizitoriu împotriva justiţiei şi o apologie a infractorilor, îmi dau seama cât de naiv am fost”, susţine deputatul constănţean.
 
Stelian Ion spune că „în opinia lui Tăriceanu şpăgarii sunt martiri, persecutaţi politic, justiţia a fost, fără nuanţe, un instrument de opresiune a cetăţenilor oneşti, trebuie creată o Comisie internaţională (condusă, probabil, de Rudy Giuliani) care să stabilească, în locul instanţelor de judecată, tot felul de sancţiuni şi să facă treabă comisiilor parlamentare de control. Delir total! Discutăm oricând cu oameni serioşi şi lucizi, aşa că, deocamdată, suntem nevoiţi să mai aşteptăm”, spune deputatul USR, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.
 
În secţiunea „galerie foto”, puteţi consulta pactul pe justiţie propus de preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii