Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:03 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proces pentru pietruirea electorală a uliţelor Comuna Adamclisi, la judecată cu RAJDP

ro

23 May, 2011 00:05 1817 Marime text

cap_11.jpgPe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat vineri un dosar în care părţi sunt administraţia locală din Adamclisi şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa.

Este vorba, mai exact, despre dosarul nr. 8026/118/2011, în care Consiliul Local Adamclisi prin primarul Anton Burcea are calitate de debitor, iar RAJDP, subordonată Consiliului Judeţean Constanţa, de creditor.

Primarul comunei Adamclisi, Anton Tudorel Burcea, ne-a declarat că autoritatea locală are datorii de câteva miliarde de lei vechi faţă de Regie, plăţi restante însemnând lucrări de pietruire a drumurilor efectuate, potrivit edilului, în mandatul fostului primar, în special în perioada campaniilor electorale. „Sunt datorii de pe vremea fostului primar. Au pus piatră prin toate satele, pe toate uliţele şi în curţile oamenilor, în timpul campaniilor electorale din 2008. Eu am avut 300.000 de lei în cont - bani cu această destinaţie - pe care i-am plătit la venirea în funcţie, însă mai sunt, cred, aproximativ 5 - 6 miliarde de lei vechi de plată pe care nu am avut de unde să-i dăm", ne-a declarat primarul.Adamclisi_-_RAJDP.jpg În calitate de edil al comunei, Anton Burcea a avut şi el parte de o experienţă cu RAJDP, care l-a convins să nu mai apeleze la serviciile acestei instituţii. „Eu am avut cu ei contract de deszăpezire pe care-mi pare rău că l-am făcut. Am încheiat acest contract pentru că mi-a fost frică de faptul că în caz de viscol nu voi face faţă cu resursele proprii. Ne-au băgat 600-700 de milioane de plată, în condiţiile în care nici nu au fost probleme deosebite. Am mai multe ore în aşteptare plătite, decât intervenţii directe de deszăpezire", a subliniat edilul, nemulţumit de serviciile Regiei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii