„Delegaţia Permanentă a PNL Constanţa a decis candidaţii pe care
organizaţia îi va susţine la alegerile europarlamentare. Este vorba de Ramona
Mănescu, care este europarlamentar şi constănţeancă, şi Doina Carp, consilier
judeţean. Cele două doamne îşi vor depune dosarele pentru alegerile
europarlamentare din 7 iunie 2009, având spijinul PNL Constanţa", a anunţat,
sâmbătă, Gheorghe Dragomir, liderul liberalilor constănţeni. Europarlamentarul
Ramona Mănescu, prezentă la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Constanţa, şi-a
exprimat speranţa că va obţine o poziţie eligibilă pe listă, având în vedere că
a căpătat experienţă, şi a adăugat: „Am performat, deşi am avut un mandat
scurt. Eu am luat şi premiul pentru europarlamentarul anului 2008 la Educaţie
şi Cultură. Mi-am depus candidatura, sper ca pe lista de candidaţi a PNL să
prind o poziţie eligibilă, pentru că am confirmat şi, în întreaga mea carieră,
m-am pregătit în acest domeniu, al relaţiilor internaţionale", a adăugat
Mănescu.
Cealaltă candidatură care are sprijinul PNL Constanţa, cea a Doinei Carp,
consilier judeţean, a fost motivată astfel: „Îmi doresc această candidatură
deoarece, de fiecare dată când am avut ocazia, mi-am reprezentat ţara cu
demnitate".
Conducerea PNL speră să obţină la europarlamentarele din vară cel puţin 20%
dintre mandatele ce revin României, acelaşi scor electoral fiind dorit şi la
nivelul judeţului Constanţa.