Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:37 23 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moțiunea împotriva ministrului de Externe, Oana Țoiu, privind acordul UE–MERCOSUR, va fi dezbătută luni, 23 februarie

ro

23 Feb, 2026 08:37 198 Marime text
Oana Țoiu, ministru de Externe; sursa foto: Facebook





Un grup de senatori din partea opoziției  a depus în Senatul României o moțiune simplă la adresa ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, criticând poziția acesteia în procesul decizional european privind Acordul UE–MERCOSUR.Moțiunea simplă va fi dezbătută și votată, luni, în plenul Senatului

Documentul, intitulat „Diplomația progresistă cu hashtaguri a pus agricultura României în pericol. Oana Țoiu spune «da» altora și «nu» propriilor cetățeni”, este susținut de peste o pătrime din numărul total al senatorilor, conform inițiatorilor, și a fost înaintat în temeiul art. 170 din Regulamentul Senatului.


Moțiunea vizează modul în care Ministerul Afacerilor Externe ar fi reprezentat interesele României în cadrul negocierilor privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele din blocul sud-american MERCOSUR.

Inițiatorii susțin că România ar fi avut posibilitatea de a adopta o poziție diferită – inclusiv prin abținere – și acuză faptul că votul favorabil acordului ar expune agricultura românească unei concurențe neloiale din partea produselor provenite din state care nu respectă aceleași standarde de mediu și siguranță alimentară impuse fermierilor europeni.

Potrivit textului moțiunii, acordul ar avantaja economiile puternic industrializate, în timp ce state cu sectoare agricole extinse, precum România, ar putea înregistra pierderi semnificative. Se invocă riscul falimentelor în rândul fermierilor, abandonarea terenurilor și creșterea dependenței de importuri alimentare.


Un alt punct central al moțiunii îl reprezintă presupusa lipsă de consultare interministerială în stabilirea poziției oficiale a României. Inițiatorii afirmă că Ministerul Agriculturii nu ar fi fost consultat în mod real înainte de adoptarea poziției în Consiliul UE.

De asemenea, documentul formulează critici la adresa stilului diplomatic al ministrului de Externe, acuzând o abordare „ideologizată” și insuficient ancorată în interesele economice concrete ale țării.

„România are nevoie de mini§tri care negociază dun, care consultă toate ministerele relevante și care înțeleg că, uneori, a spune „NU" este dovadă de maturitate politică, nu de izolare.”, se arată în document.


Citește și

Senatorii PACE și AUR depun moțiune simplă împotriva ministrului de Externe Oana Țoiu pentru susținerea acordului UE-Mercosur







 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii