Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:46 19 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul USR Cristina Rizea a deschis cel de-al treilea birou parlamentar de circumscripție, la Mangalia

ro

25 Jan, 2022 09:58 2412 Marime text


Luni, 24 ianuarie 2022 a avut loc, la Mangalia, deschiderea oficială al celui de al treilea birou parlamentar de circumscripție al Cristinei Rizea, deputat USR PLUS și inaugurarea noului sediu al Filialei USR PLUS Mangalia. La eveniment au luat parte colegii din filiala Mangalia, numeroși invitați, dar și cetățeni din comunitatea locală.


Anul trecut, deputata Cristina Rizea a deschis două birouri parlamentare, la Constanța și Medgidia. Activitatea celor trei birouri parlamentare se va concentra pe programul de audiențe cu cetățenii, dar și pe menținerea contactului cu autoritățile locale, cu aleșii locali USR PLUS, cu reprezentanții celorlalte instituții ale statului, dar și cu alte asociații sau entități private pentru fi în permanență la curent cu ceea ce se întâmplă în fiecare oraș și a aduce un sprijin la rezolvarea unor situații, în limita și în conformitate cu atribuțiile unui parlamentar.

Biroul parlamentar de la Mangalia este situat pe strada Ștefan cel Mare, numărul 17, bloc M7.
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii