Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:17 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Stelian Ion critică amânarea plății compensațiilor bănești pentru persoanele persecutate din motive etnice

ro

21 Dec, 2023 10:41 794 Marime text


 
Multe persoane așteaptă încă să primească indemnizațiile prevăzute de lege, compensațiile bănești pentru persoanele persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.

Au dreptul prin lege să primească lunar acești bani, doar că PSD și PNL nu respectă legea și, de doi ani, amână să le plătească aceste compensații.
 
Președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion spune că: „Este o umilință care se adaugă suferințelor îndurate de cei care au supraviețuit ororilor din ghetouri și lagăre de concentrare, din detașamentele de muncă forțată sau au scăpat cu viață din trenul morții. În cazul celor care nu au supraviețuit, compensațiile lunare ar trebui să fie alocate copiilor lor.
 
Le cer în fiecare an PSD și PNL să nu îi mai umilească pe acești oameni, au îndurat deja prea multe suferințe și pierderi.
 
Am depus acum, împreună cu colegii mei, senatorii Remus Negoi și Vicol Costel și deputatul Eugen Terente, un amendament la bugetul de stat pe 2024, pentru ca Guvernul să respecte legea și să deblocheze plățile pentru aceste persoane. Am indicat și sursa de finanțare: banii să fie luați de la capitolul „Transferuri între Unități ale Administrației Publice” din bugetul alocat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
 
PSD și PNL au respins în comisii acest amendament și vor să amâne iar plățile până in 2025, atât respect au pentru acești oameni care au trecut prin suferințe grele și pentru familiile lor. Ei nu cer pensii speciale nesimțite, pe care Ciolacu și Ciucă le aprobă fără să clipească".


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii