Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:06 13 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biroul Permanent Local al PD sare in apararea lui Moisoiu

ro

20 Jan, 2006 00:00 1034 Marime text

# Termenul pana la care consilierul local Moisoiu ar fi trebuit sa renunte la functia de presedinte al comisiei este prima sedinta de CLM, care are loc astazi

Presedintele executiv al organizatiei municipale a Partidului Democrat, Danut Moisoiu, nu da nici un semn ca ar intentiona sa renunte la conducerea Comisiei pentru administratie publica locala, apararea ordinii publice, respectarii drepturilor si libertatilor cetatenilor din cadrul Consiliului Local Constanta. Termenul pana la care consilierul local Moisoiu ar fi trebuit sa renunte la functia de presedinte al comisiei este prima sedinta de CLM, care are loc astazi. Cu toate ca Stelian Dutu anunta saptamana trecuta ca hotararea de a obliga membrii PD cu functii de conducere in cadrul consiliilor locale conduse de PSD sa demisioneze din aceste posturi a fost luata in cadrul BPJ, conducerea organizatiei locale a partidului contrazice aceasta declaratie a liderului judetean. Astfel, Moisoiu a afirmat ieri ca "reprezentantii biroului local in BPJ, cum ar fi Doina Basescu si Narciz Amza, care au fost prezente la sedintele biroului judetean au spus ca nu a fost dezbatut niciodata acest subiect". In plus, consilierul judetean este hotarat sa nu astearna nici un cuvant pe foaia de hartie destinata demisiei pana cand decizia BPJ nu va ajunge si la organizatia municipala. Mai mult decat atat, liderul acesteia, Laurentiu Mironescu, a declarat ca referitor la aceasta decizie se va lua o hotarare in deplina cunostinta de cauza, ceea ce inseamna in opinia sefului de la municipiu "practica de la nivel national". Mironescu mai spune ca un reprezentant al PD in administratia locala este de fapt un reprezentant al Aliantei DA si ca acest subiect ar trebui discutat si cu colegii din PNL. Si cum Vasile Blaga, secretarul general al democratilor, care ameninta ca in caz ca neintelegerile vor continua in filiala locala a partidului, BPJ va fi desfiintat, Laurentiu Mironescu are de gand sa intrebe conducerea nationala "daca exista vreo strategie care sa consfinteasca acest comportament". Intre timp, Danut Moisoiu isi sustine cauza si spune ca detine functia de presedinte al Comisiei pentru administratie publica locala inca din anul 1992 si ca a fost ales de membrii comisiei sa ocupe acest post. Si cu toate ca a fost banuit de mai multe ori ca ar avea relatii politice cu social-democratii in detrimentul PD, Moisoiu se declara curat ca lacrima si sustine ca renuntarea la functii nu e buna pentru partid. Si se referea bineinteles la PD. Una peste alta, consilierul se va supune doar deciziei Biroului Permanent Municipal in cazul in care hotararea BPJ ajunge la organizatia locala. Moisoiu a tinut sa precizeze ca in conformitate cu Regulamentul si Statutul partidului are mai multe cai de atac a hotararii de la judet.Presedintele organizatiei judetene, Stelian Dutu, nu a putut fi contactat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii