Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:29 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autorităţile constănţene celebrează Ora Pământului

ro

23 Mar, 2013 00:00 2179 Marime text
Primăria municipiului Constanţa va stinge astăzi, timp de o oră, lumina la sediile şi instituţiile publice aflate în administrare. Acţiunea va avea loc în intervalul orar 20.30 - 21.30 şi vine ca un gest de celebrare a Orei Pământului. Cu această ocazie, administraţia publică locală invită locuitorii Constanţei să se alăture iniţiativei prin stingerea luminii şi prin oprirea aparatelor electrocasnice.

Ora Pământului va fi marcată şi de jandarmii constănţeni. Potrivit unui comunicat de presă, aceştia se vor alătura iniţiatorilor Campaniei Ora Pământului prin reducerea consumului de energie electrică din locuinţele proprii şi, implicit, a poluării.

„Inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, col. dr. Costică Cojoc, şi comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, col. Mircea Seceleanu, au adresat un apel tuturor jandarmilor constănţeni de a participa sâmbătă la acţiunea Ora Pământului, în semn de susţinere a eforturilor globale împotriva poluării şi a încălzirii globale”, se arată într-un comunicat de presă.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii