Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:31 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un barbat din Bihor a fost trimis in judecata pentru bigamie

ro

19 Apr, 2008 00:00 872 Marime text

Un tanar de 30 de ani din comuna bihoreana Osorhei a fost trimis in judecata, vineri, de Parchetul Oradea, fiind acuzat de bigamie, dupa ce procurorii care il cercetau pentru vatamare corporala au descoperit ca are doua sotii trecute in dosarul pe care il are la Serviciul de Evidenta a Populatiei.Povestea a iesit la iveala la sfarsitul lunii octombrie 2007, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"In seara zilei de 28 octombrie, Petru Demian a consumat bauturi alcoolice intr-un bar din Osorhei impreuna cu un vecin. Pe fondul unor discutii contradictorii, victima a iesit din bar, insa a fost urmarit de Demian, care l-a lovit cu un par, fracturandu-i o mana", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al Parchetului Bihor, procurorul Dorel Motiu. In timpul anchetei, verificandu-i datele de stare civila, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea au aflat insa ca barbatul, desi era casatorit legal din aprilie 1998 cu o tanara din comuna maramureseana Ieud, se mai insurase o data si in Bihor. "S-a despartit de prima sotie, insa nu a divortat. Cu toate acestea, anul trecut, pe 24 septembrie, in fata delegatului de stare civila al Primariei Osorhei a declarat ca nu este insurat si s-a casatorit pentru a doua oara", a mai spus procurorul. Trimis in judecata vineri, tanarul va trebui sa raspunda acum in fata instantei pentru vatamare corporala si bigamie, riscand pedeapsa cu inchisoarea de pana la cinci ani.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii