Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:57 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO. Azi ar putea fi eliberat Primul termen în cazul bărbatului care i-ar fi înjurat și amenințat pe polițiștii de la Acţiuni Speciale!

ro

03 Apr, 2023 00:00 1524 Marime text
 
 
  • Andrei Valentin Șerban (Valentino) este suspectat că i-ar fi înjurat și amenințat pe polițiștii de la Acţiuni Speciale.
  • Magistrații vor analiza azi dacă se impune menținerea bărbatului în stare de arest preventiv ori dacă acesta poate fi pus în libertate.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Azi, 3 aprilie 2023, la Judecătoria Constanța este programat primul termen în faza camerei preliminare în dosarul în care Andrei Valentin Șerban (Valentino) este suspectat că i-ar fi înjurat și amenințat pe polițiștii de la Acţiuni Speciale. 
 
Ședința de azi este nepublică, potrivit procedurilor în vigoare, iar judecătorii vor analiza măsura preventivă dispusă în cauză.
 
Magistrații vor analiza azi dacă se impune menținerea bărbatului în stare de arest preventiv ori dacă acesta poate fi pus în libertate. 
 
Oricare va fi decizia de azi, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară.
 
Amintim că la data de 31.03.2023 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ş.A.V., pentru săvârşirea a patru infracţiuni de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 C.pen., rap. la art. 206 alin. 1 C. pen., precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen.
 
În concret, în cauză s-au reţinut următoarele:
 
La data de 07.03.2023, în jurul orei 19:25, inculpatul Ş.A.V. a traversat în mod neregulamentar, prin loc nepermis, bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, prin faţa autospecialei de poliţie cu care se deplasau persoanele vătămate M.N., T.P., B.M. şi J.A., din cadrul IPJ Constanţa - Serviciul Acţiuni Speciale, aflate în timpul serviciului.
 
După ce i s-a pus în vedere să se deplaseze pe trotuar şi să nu mai staţioneze pe carosabil, inculpatul a adresat persoanelor vătămate injurii şi ameninţări cu acte de violenţă, el tulburând astfel ordinea şi liniştea publică şi provocând temere şi indignare persoanelor aflate în zonă, arată oamenii legii.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Luare de mită în Portul Constanța! Inculpatul a recunoscut tot
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii