Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie în instanţă pentru Municipiul Constanţa. Câţi bani trebuie să încaseze şi de la cine

ro

25 Jan, 2019 00:00 1720 Marime text
Judecătorii din Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa s-au pronunţat în dosarul 2237/118/2018, cauză în care Municipiul Constanţa prin Primar a chemat la judecată Asociaţia Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Mamaia.
 
Pe data de 23 ianuarie, Tribunalul Constanţa a dispus obligarea Asociaţiei Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Mamaia la restituirea către Municipiul Constanţa a sumei de 139.954 de lei, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 5.037 de lei, calculate până la data de 5.04.2018.
 
„Obligă pârâta (n.r. Asociaţia Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Mamaia) la plata către reclamant (n.r. Municipiul Constanţa) a penalităţilor de 0,03 % pe zi de întârziere calculate asupra debitului de 139.954 de lei, de la data de 6.04.2018 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 952 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, în 2016, Primăria Municipiului Constanţa a acordat fonduri nerambursabile pentru proiecte în domeniul sportului. Printre beneficiarii fondurilor s-a numărat şi Asociaţia Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Mamaia, care a primit 199.935 de lei de la municipalitate pentru organizarea Campionatului Mondial de starturi de vară la bob şi skeleton.
 
Asociaţia a fost înfiinţată în anul 2015, de Paul Neagu, Marius Cătălin Rusescu, Gabriel Marinică Soare şi Sultana Tincuţa Iuruc. Scopul asociaţiei este crearea unui club sportiv cu o ofertă largă în domeniul sporturilor de iarnă şi al activităţilor recreative polisportive pentru copii, tineri şi adulţi, pentru dezvoltarea fizică şi psihică armonioasă, pentru încurajarea unei vieţi sănătoase, pentru dezvoltarea şi menţinerea unei bune condiţii fizice. Din Consiliul Director fac parte Paul Neagu, Marius Cătălin Rusescu şi Gabriel Marinică Soare.
 
Nu este de trecut cu vederea faptul că Federaţia Română de Bob şi Sanie în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, fosta Asociaţie Litoral - Delta Dunării şi Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Mamaia au organizat, în perioada 7 - 11 septembrie 2016, evenimentul sportiv internaţional Campionatul Mondial de starturi la bob şi skeleton în staţiunea Mamaia - Piaţeta Cazino.
 
După doi ani de la acest moment, municipalitatea a deschis un proces Asociaţiei Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Mamaia, acţiune concretizată în dosarul 2237/118/2018.
 
La momentul înregistrării cauzei la instanţă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Ionela Bărboi, a spus că asociaţia nu ar fi prezentat toate documentele pentru decontul aferent proiectului derulat în toamna anului 2016, iar municipalitatea vrea să-şi recupereze o parte din contribuţia din cadrul proiectului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii