Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:37 27 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un fost comisar de la Penitenciarul Tulcea, trimis în judecată de DNA Constanța. Judecata, amânată

ro

13 Mar, 2020 14:16 567 Marime text
Ieri, la Tribunalul Tulcea a avut loc un nou termen de judecată în dosarul în care Silviu Ioan Ionele, fost comisar în cadrul Penitenciarului Tulcea, a fost deferit justiției de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa.
 
Judecata a fost amânată pentru data de 28 aprilie.
 
Ionele este acuzat de luare de mită în formă continuată şi introducerea, în mod ilicit, într-un penitenciar, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool, în formă continuată. 
 
Procurorii arată că „în perioada martie - aprilie 2019, inculpatul Ionele Silviu Ioan, în calitatea menţionată mai sus, contrar îndatoririlor de serviciu, a introdus în mod ilicit, în Penitenciarul Tulcea, mai multe telefoane mobile şi cartele telefonice care, ulterior, au ajuns la o persoană încarcerată în unitatea amintită, pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor“. 
 
Persoana beneficiară a obiectelor respective, spun procurorii, face parte dintr-o grupare specializată în comiterea de infracţiuni prin metoda „Accidentul”. Mai mult, în rechizitoriul DNA se arată că „pentru acest «serviciu», inculpatul a primit de la un prieten al celui încarcerat suma totală de 6.500 lei, acceptând totodată promisiunea de a primi în viitor suma de 3.500 lei“.   
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii