Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:58 15 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un constănţean, amendat pentru un picnic în loc nepermis. Totuşi, a câştigat în instanţă

ro

14 Jun, 2019 00:00 2566 Marime text
Judecătoria Constanţa a avut pe rol, la data de 7 iunie 2019, judecarea cauzei civile privindu-i pe petentul P.C. şi pe intimatul Primăria Municipiului Constanţa, având ca obiect plângere contravenţională DPLC xxxxxx.
 
Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.11.2018 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul P.C. în contradictoriu cu intimatul Primăria Municipiului Constanţa - Direcţia Generală Poliţia Locală, a solicitat instanţei anularea procesului-verbal nr. xxxxxx din data de 27.10.2018, încheiat de intimat. În motivare, s-a arătat că la începutul lunii februarie a pierdut portofelul în care se aflau cartea de identitate cu nr. xxxxxx şi permisul auto. La data de 24.04.2018 i s-a eliberat petentului o nouă carte de identitate cu nr. xxxxxx.
 
Petentul a precizat că la data de 12.11.2018 a primit prin poştă procesul-verbal contestat în care i se aduce la înştiinţare că, la data de 27.10.2018, ora 17.50, a organizat un picnic în loc nepermis pe bld. 1 Mai vechi, însă la acea data nu mai poseda acea CI cu nr. xxxxxx, astfel că o altă persoană trebuie să fi folosit cartea de identitate pierdută.
 
Instanţa apreciază că este plauzibilă atât modalitatea de derulare a evenimentelor în modalitatea prezentată de petent, cât şi cea prezentată de agentul constatator, contravenientul având într-adevăr posibilitatea de a declara în fals pierderea cărţii de identitate şi de a obţine eliberarea unei noi cărţi de identitate, însă înfăptuirea justiţiei cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
 
În speţa dedusă judecăţii, nu se poate aprecia că intimatul a dovedit contravenţia, neputându-se stabili, fără dubiu, dacă sunt întrunite toate condiţiile de atragere a răspunderii civile contravenţionale a petentului, instanţa având în vedere, sub acest aspect, şi principiul in dubio pro reo (dubiul profită petentului). Astfel, în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă cu certitudine săvârşirea faptei ilicite de către petentul pe care intimatul a înţeles să îl sancţioneze, soluţia firească este aceea de a anula procesul-verbal de constatare a contravenţiei, îndoiala fiind echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie.
 
În raport de considerentele expuse, instanţa va admite plângerea contravenţională formulată de către petentul P.C. cu consecinţa anulării procesului-verbal nr. xxxxxx din data de 27.10.2018 şi a exonerării de la plata amenzii contravenţionale.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii