Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:23 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un agent imobiliar din Constanța a fost condamnat pentru înșelăciune. Daune de zeci de mii de euro

ro

12 Nov, 2020 00:00 4107 Marime text
  • Agentul imobiliar a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa sau Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Un agent imobiliar din Constanța (F.M.), deferit justiției pentru trafic de influență și înșelăciune în formă continuată, a fost condamnat ieri la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare. Decizia a fost luată de Tribunalul Constanța și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Magistrații au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de doi ani stabilit de instanţă.
 
În continuare, Tribunalul Constanța hotărât obligarea inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa: să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 

Muncă în folosul comunităţii

 
Mai mult, instanța i-a impus inculpatului să presteze pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa sau Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Constanţa.
 
„Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Marinescu Florian, perioada reţinerii şi a arestului la domiciliu de la 16.12.2019 la 13.03.2020. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat“, se mai arată în hotărârea Tribunalului Constanța.
 

Daune

 
Trebuie precizat faptul că magistrații au admis în parte acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă şi l-au obligat pe inculpat la plata sumei de 30.000 euro echivalent în lei la data plăţii despăgubiri civile către această parte civilă reprezentând sumele de bani remise inculpatului ca şi prejudiciu corespunzător infracţiunii de înşelăciune şi la plata sumei de 3000 euro echivalent în lei la data plăţii despăgubiri civile către această parte civilă reprezentând daune morale.
 
Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 3000 euro (sumă primită de inculpat de la denunţător) sau echivalentul în lei la data plăţii la cursul BNR. Obligă pe inculpat plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare“, se mai arată în hotărârea magistraților.
 

Date din anchetă

 
În actul de sesizare a instanței, procurorii arată că, în luna mai 2019, agentul imobiliar și-ar fi păcălit o vecină cum că ar putea să intervină pe lângă un executor judecătoresc pentru a achiziționa la o licitație trucată două apartamente în Tomis III. Magistrații susțin că inculpatul a primit de la vecina sa suma de aproximativ 31.000 de euro.
 
Citește și
 
70 de constănțeni au fost amendați noaptea trecută pentru că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea

Tânăra din Constanța care a bătut patru polițiști și trei agenți de securitate a fost eliberată din arestul preventiv
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii