Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:42 06 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultimele zile sub umbrela Regulamentului parcărilor publice din Constanța? Când se va lua o decizie privind anularea acestuia

ro

03 Dec, 2020 00:00 2229 Marime text
  • Tribunalul Constanța este chemat, la rândul său, să decidă dacă se impune anularea Regulamentului parcărilor publice din Constanța.
  • Dosarul are numărul 5915/118/2020 și are primul termen de judecată stabilit la data de 14 decembrie 2020.
  • Pe 18 noiembrie 2020, Curtea de Apel Constanța a decis în mod definitiv suspendarea aplicării regulamentului.
  • În paralel cu litigiul privind Regulamentul parcărilor, Curtea de Apel va pronunța, pe 10 decembrie 2020, o decizie definitivă și în privința Regulamentului de acces în Peninsula Constanței.

Intrat în vigoare în luna august 2020, noul Regulament privind parcările publice din Constanța ar putea să nu prindă finalul anului.

Astfel, după ce Curtea de Apel Constanța a decis, în mod definitiv, să suspende aplicarea Regulamentului, Tribunalul Constanța este chemat, la rândul său, să decidă dacă se impune anularea acestuia.

O decizie privind anularea regulamentului ar putea fi luată chiar pe 14 decembrie 2020, data la care a fost fixată prima înfățișare în procesul în care s-a solicitat luarea acestei măsuri de către judecători.
 

Consiliul Local Constanța, pârât

Dosarul are numărul 5915/118/2020 și a fost înregistrat la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța la finele lunii septembrie.

Consiliul Local al Municipiului Constanța este pârâtul în cauză, în timp ce printre reclamanți se numără Asociația Liga pentru Drepturile Constănțenilor, Asociația Constanța Altfel, dar și Bogdan Chircorian.

Amintim că, în această vară, judecătorii Tribunalului Constanța au apreciat că nu se impune suspendarea aplicării Regulamentului parcărilor publice din oraș și au respins solicitarea formulată în acest sens.

Totuși, această decizie a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a decis, la data de 18 noiembrie 2020, să dea curs acestei solicitări și să suspende regulamentul.
 

Se așteaptă și anularea Regulamentului de acces în Peninsulă

Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă, astfel că, la momentul de față, regulamentul este suspendat.

În paralel, de la Curtea de Apel Constanța se așteaptă, pe data de 10 decembrie, o decizie definitivă și în ce privește Regulamentul de acces în Peninsula Constanței, după ce Tribunalul a decis, în primă instanță, anularea acestuia.


Pentru a reveni la procesul în care se cere anularea Regulamentului parcărilor, mai trebuie precizat că, indiferent ce decizie va lua Tribunalul Constanța în cauză, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel.


Citește și:

Decizie definitivă:
S-a suspendat Regulamentul parcărilor publice din Constanța!


S-a stabilit data la care Regulamentul de acces în Peninsula Constanței ar putea fi anulat!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii