Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:14 20 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trimişi în judecată de către DNA Constanţa, aproape sub control judiciar

ro

09 May, 2018 00:00 586 Marime text
Patru persoane trimise în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, acuzate de şantaj, înşelăciune şi constituirea unui grup infracţional organizat, aproape scăpate de arestul la domiciliu. Ieri, Tribunalul Constanţa a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
 
Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus punerea în libertate a celor patru inculpaţi - Gabor Iţic, Gabor Petru, Gabor Ştefan şi Otvoş Ioan - din arest la domiciliu, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu sunt reţinuţi ori arestaţi în altă cauză.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în cursul anului 2017, inculpaţii (n.r. cei mai sus precizaţi împreună cu alte persoane) au constituit un grup infracţional în scopul comiterii unor infracţiuni de înşelăciune, şantaj şi evaziune fiscală“.
 
„Concret, membrii grupului care acţionau pe raza judeţului Constanţa, inclusiv municipiul Constanţa, racolau viitoarele victime (alese numai din categoria persoanelor de vârsta a treia) de cele mai multe ori prin intermediul unor pliante în care ofereau servicii de reparaţii la acoperişurile imobilelor. Ca urmare a publicităţii create, membrii grupării erau contactaţi telefonic de victime care, crezând că discută cu reprezentanţii unor societăţi comerciale serioase, solicitau întâlniri/negocieri pentru realizarea unor lucrări de reparaţii la acoperişurile imobilelor. Ulterior, la momentul încheierii contractelor, de cele mai multe ori se percepea un avans din preţ, iar în aceeaşi zi sau la termenul stabilit se demarau lucrările de reparaţie/înlocuire/construire a acoperişului“, potrivit DNA.
 
„După decopertarea acoperişului, în special atunci când se aduceau materiale de construcţii la locuinţele victimelor, membrii grupării solicitau plata unor sume considerabil mai mari decât cele convenite iniţial, cu titlu de tranşe din preţ. Pentru a justifica diferenţele de valoare între sumele convenite iniţial şi cele solicitate după decopertarea acoperişurilor, membrii grupării le explicau victimelor că preţul convenit iniţial şi consemnat în contract nu includea şi accesoriile sau că suprafaţa construită a fost mai mare etc. Prin această metodă, preţul solicitat pentru finalizarea lucrărilor devenea excesiv de mare în raport cu cel iniţial convenit.
 
În mod firesc, beneficiarii lucrărilor refuzau să plătească aceste sume, moment în care intrau în rol acei membri ai grupării (se prezentau sub calităţi false de patroni ai unor firme) care aveau sarcina de a intimida victimele şi de a le determina, prin ameninţări directe sau voalate, fie cu acte de violenţă, fie cu lăsarea imobilelor decopertate sau cu luarea materialelor fixate pe acoperişuri, să plătească banii ceruţi“, se mai arată în actul de sesizare a instanţei.
 
Procurorii DNA mai arată că, „în cele din urmă, sub presiunea ameninţărilor primite, victimele acceptau să plătească sumele solicitate (care se ridicau în unele cazuri până la 23.000 de euro)“.
 
„Pentru obţinerea sumelor de bani cerute, victimele erau nevoite uneori să facă împrumuturi la bancă sau la diverse cunoştinţe.
În aceeaşi perioadă, inculpaţii Gabor Petru şi Gabor Ştefan, în calitate de administratori ai societăţilor menţionate mai sus, au omis să evidenţieze în contabilitate operaţiunile comerciale efectuate în contextul arătat şi veniturile încasate în baza lor. În cauză, cele 21 de persoane vătămate s-au constituit parte civilă cu sume cuprinse între 2.900 lei şi 40.000 de lei. În cauză, s-a dispus luarea măsurii asigurătoare a sechestrului asupra sumei de 14.000 de euro ridicate de la inculpatul Miu Florea“, potrivit rechizitoriului.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa - Biroul de Investigaţii Criminale şi din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii