Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:44 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proces pentru beach-bar-ul de pe plajă ABADL versus Noche Caliente SRL, firma condusă de Mirela Matichescu. Dosarul, înregistrat la secția greșită

ro

28 Sep, 2020 00:00 2725 Marime text
  • Potrivit Judecătoriei Constanța, numai Primarul Orașului Năvodari poate desființa construcțiile în discuție și numai după ce întocmește un act constatator al contravenției, care să rămână definitiv fie prin neapelare, fie prin respingerea plângerii.
  • Reclamanta a înregistrat la 29 mai 2020, cerere în contradictoriu cu Orașul Năvodari prin Primar prin care a solicitat să se constate calitatea de constructor de bună credință asupra construcțiilor din prezenta cauză.

Dosarul în care Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a contestatla Tribunalul Constanța, decizia Judecătoriei Constanța (5336/2020 din 13.07.2020) prin intermediul căreia s-a dispus stoparea demersurilor de demolare a unui unui beach-bar aparținând societății Noche Caliente SRL, firma care o are ca asociat și administrator pe administratorul public al județului Constanța, Mirela Matichescu, a fost înregistrat la secția gresită!


Drept urmare, Tribunalul Constanța a decis declinarea soluţionării cauzei la o altă secție, ceea ce înseamnă prelungirea timpului până la care se va lua o decizie definitivă în cauză.
 

Oficial de la Tribunalul Constanța

 

Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei I Civile a Tribunalului Constanţa, invocată de intimată, prin întâmpinare. Declină competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia a II-a Civilă. Dosarul se înaintează de îndată către Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a Civilă, conform art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24 septembrie 2020“.

 

Radiografia procesului

Pe data de 27 mai, pe rolul Judecătoriei Constanța a fost înregistrat dosarul 10687/212/2020, cu obiect „ordonanţă preşedinţială sistare demolare“. În cauză, oche Caliente SRL a avut calitatea de rclamant iar, de partea cealaltă, Administratia Bazinala de Apă Dobrogea Litoral a avut calitatea de pârât.

Pe data de 13 iulie, Judecătoria Constanța a admis cerere firmei Noche Caliente SRL, unde, așa cum arătam și mai sus, asociat și administrator este administratorul public al județului Constanța, Mirela Matichescu. Pe cale de consecință, magistrații au dispus: „stoparea/sistarea demersurilor de demolare a construcţiilor: o construcţie tip Beach -Bar de cca 175,5 mp, o construcţie de cca 80 mp, o construcţie de 20 mp și o construcţie de 11 mp, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 8476/212/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Constanta având ca obiect acţiune în revendicare imobiliară precum și a cauzei având ca obiect acţiune în constatare“.
 

Motivarea primei instanțe

În motivarea deciziei, din analiza actelor dosarului, Judecătoria Constanța a reținut că între reclamantă (Noche Caliente SRL) în calitate de locatar și pârâtă (Administratia Bazinala de Apă Dobrogea Litoral) în calitate de locator s-a încheiat Contractul de închiriere nr.950/2016 având ca obiect sectorul de plaja Năvodari II- subsector 26.

În vederea exploatării sectorului de plajă în discuție, reclamanta (Noche Caliente SRL) a susținut că a edificat pe terenul limitrof sectorului de plajă o construcție cu destinația de beach bar și trei construcții anexe.


„Raportat la susținerile reclamantei coroborat cu înscrisurile administrate, edificarea construcțiilor ar fi avut loc pe terenul ce face parte din domeniul privat al Orașului Năvodari. Pârâta din prezenta cauză a investit Judecătoria Constanța cu o acțiune în revendicare, acțiune ce face obiectul unui alt dosar, considerând că Primăria Năvodari ar fi intabulat în mod nelegal o suprafață de teren, teren pe care sunt edificate mai multe beach-baruri, printre care și beach-barul edificat de reclamantă. Totodată, reclamanta a înregistrat la 29 mai 2020, cerere în contradictoriu cu Orașul Năvodari prin Primar prin care a solicitat să se constate calitatea de constructor de bună credință asupra construcțiilor din prezenta cauză“, se mai arată în motivarea Judecătoriei Constanța.
 

Regimul juridic al terenului

„Raportat la circumstanțele declanșării situației conflictuale dintre părți, stabilirea regimului juridic al terenului prezintă relevanță din perspectiva modalității de restabilire a situației anterioare faptului construirii fără autorizație, în condițiile în care reclamantul, nu a obținut până în prezent autorizație de construire. În ceea ce privește aparenta dreptului, stabilirea regimului juridic prezinta relevanță din perspectiva modalității de restabilire a situației anterioare faptului construirii fără autorizație, în sensul în care pârâta nu s-ar mai putea prevala de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1991, pentru a proceda la demolarea pe cale administrativă a construcției și nici de legislația specială, ci ar deveni aplicabile dispozițiile art. 32 din același act normativ, care impun intervenția instanței de judecată pentru autorizarea desființării construcției. Prin urmare, din această perspectivă, a necesității de clarificare a regimului juridic al terenului, aspect care va constitui obiect al analizei în cadrul dosarului având ca obiect revendicare și acțiune în constatare, operațiunile de demolare cu privire la care pârâta i-a notificat deja trebuie temporizate. Se are în vedere susținerea că construcțiile în discuție sunt amplasate pe un teren proprietate privată a Orașului Năvodari, teren revendicat în prezent de către pârâta din prezenta cauză“, conform motivării.
 

„Construcțiile în discuție nu se afla pe domeniul public al statului“

Raportat la acest aspect, până la clarificarea definitivă a regimului juridic al terenului și dreptul de proprietate pretins de pârâtă (Administratia Bazinala de Apă Dobrogea Litoral), respectiv până la soluționarea cauzei având ca obiect acțiune în revendicare, potrivit judecătorilor, construcțiile în discuție nu se afla pe domeniul public al statului, nu sunt edificate pe sectorul de plajă obiect al închirierii.

Prin urmare, în lipsa constatării unei contravenții, Administratia Bazinala de Apă Dobrogea Litoral din prezenta cauză nu poate desființa construcțiile pe cale administrativă.

În atare situație, numai Primarul Orașului Năvodari poate desființa construcțiile în discuție și numai după ce întocmește un act constatator al contravenției, care să rămână definitiv fie prin neapelare, fie prin respingerea plângerii.

„În consecință, în contextul în care pârâta a promovat acțiune în revendicare, cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, aspectele referitoare la identificarea construcțiilor și la regimul juridic al terenului pe care sunt construite, urmează a fi lămurite de instanța investită cu soluționarea fondului, considerând că o eventuală demolare a construcțiilor înainte de soluționare, va îngreuna judecata fondului și va avea efecte ireversibile, pe când menținerea acestora până la finalul litigiului dintre părți nu produce nici un prejudiciu imposibil de înlăturat nici unei părți. Având în vedere actele dosarului, și celălalte condiții specifice, respectiv urgența și caracterul vremelnic, sunt îndeplinite, întrucât măsurile ce urmează a fi dispuse se impun de urgență, nu au natura de a prejudeca fondul litigiului, iar durata acestora este vremelnică, până la data soluționării cererii formulate de pârâtă“.
 

Limita de timp

În ceea ce privește urgența, se are în vedere termenul scurt de 72 de ore înlăuntrul cărora li se solicita sa dezafecteze construcțiile, în caz contrar urmând a se proceda la demolare de către pârâtă. În ceea ce privește caracterul provizoriu, se solicită suspendarea măsurilor de demolare până la soluționarea definitivă a cauzelor având ca obiect: revendicare și acțiune în constatare, astfel că această măsură are caracter provizoriu. Astfel, în condițiile în care pe rolul Judecătoriei Constanța se află în curs de soluționare cererea având ca obiect revendicare promovată de pârâtă, iar stoparea demersurilor de demolare a construcțiilor se dispune până la soluționarea definitivă a dosarului menționat, este evident că există o limită în timp a măsurilor instituite pe cale de ordonanță președințială.

În ceea ce privește condiția urgenței în luarea unei măsuri pe cale de ordonanță președințială, urmează a se reține că art. 997 C.proc.civ. nu definește în mod expres această condiție, determinând însă situațiile în care urgența este prezumată, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.
 

Dovada unui prejudiciu

În prezenta cauză, urgența măsurii derivă din faptul că o dată ce s-ar proceda la demolarea construcției edificate fără autorizație de construire, potrivit art. 33 din Legea nr. 50/1991, respectiv fără emiterea unei autorizații de desființarea și fără sesizarea instanței de judecată, mai înainte de se a stabili dacă această procedură este aplicabilă, față de situația juridică a terenului pe care s-a construit, reclamantul ar suferi un prejudiciu imposibil de reparat în natură, pe când, în cazul temporizării acțiunilor pârâtei, aceasta nu a făcut dovada unui prejudiciu“, se mai arată în motivarea judecătorilor de la Judecătoria Constanța.

Pentru considerentele expuse, instanța a admis cererea astfel cum a fost formulată de Noche Caliente SRL și a oprit demersurilor de demolare a beach-barului.

Așa cum precizam și mai sus, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a contestat decizia Judecătoriei Constanța, Tribunalul Constanța, primul termen fiind stabilit pentru data de 24 septembrie.


Citește și

Proces pentru beach-bar
Tribunalul Constanța a respins cererea societății Noche Caliente SRL, firma condusă de Mirela Matichescu



Contract între ABADL și societatea Stef Instal Conect. Despre ce este vorba (document)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii