Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autodenunț la doi ani după tragedie! Final de anchetă în cazul afaceristului belgian decedat într-un accident aproape de Mangalia (document)

ro

21 May, 2021 00:00 4154 Marime text
  • Accidentul a avut loc la kilometrul 38+350, aproape de municipiul Mangalia.
  • Victima a decedat la data de 04 septembrie 2018.
  • După aproximativ doi ani de la producerea tragediei, cea suspectată inițial de producerea tragediei a formulat un autodenunț adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, prin care aducea la cunoștința organelor de urmărire penală faptul că accidentul de circulație în urma căruia a decedat victima Etienne Gery Roger a fost provocat de soțul său.
  • Rechizitoriul complet poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.

Procurorii din cadrul la Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au finalizat cercetările specifice în dosarul penal deschis după ce Gery Roger Etienne, cetățean belgian în vârstă de aproximativ 60 de ani, domiciliat în București, Sector 1, și-a pierdut viața într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc la kilometrul 38+350, aproape de municipiul Mangalia. Zilele trecute, ca urmare a finalizării anchetei, procurorii au dispus trimiterea în judecată a celui suspectat de producerea tragediei, Marian Dumitru Jugănaru, acesta fiind acuzat de ucidere în culpă, influențarea declarațiilor și refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Printre părțile civile în prezenta cauză se află Diana Van De Gucht, fost administrator al societăţii comerciale Noche Caliente SRL, firmă controlată de Mirela Matichescu, fostul administrator al județului Constanța.

Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, remis la solicitarea ZIUA de Constanța, „la data de 21 august 2018, în jurul orelor 20.37, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliției municipiului Mangalia – IPJ Constanţa, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost sesizați prin S.N.A.U. 112 cu privire la faptul că în jurul orelor 20.14, în localitatea Mangalia, mai
exact pe DN 39, la km 38+350, a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane“.

Agenţii de poliţie rutieră s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că accidentul de circulație s-a produs pe segmentul de drum aflat în apropiere de podul rutier Neptun, în aliniament, în rambleu, în pantă, către municipiul Constanța. Totodată, agenții de poliție au stabilit că în accident au fost implicate autovehiculul marca Hyundai, de culoare verde, care prezenta avarii la aripa stângă față, portiera stânga față, far față stânga spart, bara din față spartă, capotă, roata stângă și cauciuc sparte și un moped, care prezenta avarii în proporție de 80%.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a persoanei vătămate Gery Roger Etienne, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Constanța.

La data de 22 august 2018, la Spitalul Clinic de Urgență Florească – București a fost internată persoana vătămată, care a decedat la data de 04 septembrie 2018.

După aproximativ doi ani de la producerea tragediei, mai precis la data de 17 martie 2020, numita (...) a formulat un autodenunț adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, prin care aducea la cunoștința organelor de urmărire penală faptul că accidentul de circulație în urma căruia a decedat victima Etienne Gery Roger a fost provocat de soțul său, Jugănaru Dumitru Marian.

În cuprinsul denunțului, numita (...) a relatat, potrivit rechizitoriului că „la data de 06 septembrie 2018, autoturismul marca Hyundai, de culoare verde, fost condus de soțul său, deși acesta consumase în prealabil băuturi alcoolice, iar atunci când a avut loc accidentul de circulație în autoturism se mai aflau denunțătoarea, precum și soacra sa, și alți martori“.

„Totodată, denunțătoarea a expus împrejurările în care a avut loc accidentul și a explicat motivul pentru care a declarat lucrătorilor de poliție sosiți la fața
locului că ea s-ar fi aflat la volanul autoturismului la momentul producerii accidentului, precizând că soțul său ,«Văzând că este vorba de un accident, ... mi-a spus pe un ton răstit: «Acum treci imediat la volan în locul meu». Numita (...) a arătat că a fost șocată, s-a speriat și fiindu-i teamă de soțul său, a acceptat să treacă la volan în locului lui, așa cum îi ceruse acesta, dar, pentru că ulterior, a realizat că a greșit pentru că a ascuns adevărul organelor de poliție, explicând că a procedat astfel deoarece îi era frică de soțul său, a luat hotărârea de a spune adevărul așa
încât fiecare să răspundă penal pentru faptele sale“, se mai arată în actul de sesizare a instanței.

Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța, șoferul automobilului fiind acuzat de ucidere în culpă, influențarea declarațiilor și refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, părțile dosarului sunt: Jugănaru Dumitru Marian – inculpat, Diana Van De Gucht, Gilberte Francoise Etienne, Sarah Isabelle Etienne, Andy Van De Gucht, SC Romasse 23 SRL și Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti sunt părți civile. Asta în timp ce SC City Insurance SA este parte responsabilă civilmente. Până la acest moment nu a fost stabilit un prim termen de judecată.

Cu rol pur informativ, precizăm că, potrivit platformei Confidas.ro, numele lui Gery Roger Etienne este legat de Amiral Sea Beach SRL (radiată), Tuci SRL (radiată), Bel Gaufre SRL (funcțiune) și în East Activ Trading SRL (funcţiune), toate cu sediul în județul Constanța.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Modificări în societatea Mirelei Matichescu, administrator public al judeţului Constanţa

Pregătiri pentru sezonul estival
Amiral Sea Beach SRL solicită acord de mediu pentru amenajarea unei terase pe o plajă din Mangalia


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii