Primăria Hârșova pierde la fond războiul impozitelor de 500% Executarea silită a Expomob Sicomar Management SRL, desființată de judecători. Dosarul ajunge la Tribunalul Constanța
Primăria Hârșova pierde la fond războiul impozitelor de 500%: Executarea silită a Expomob Sicomar Management
236
Marime text

Un litigiu dintre Expomob Sicomar Management SRL și autoritățile din Hârșova intră într-o nouă etapă procesuală. După ce Judecătoria Hârșova a anulat toate actele de executare silită emise împotriva societății, Orașul Hârșova, prin primar, și Consiliul Local Hârșova au declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța.
Potrivit informațiilor disponibile pe portalul instanțelor, la data de 17 iulie 2026 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța - Secția I Civilă dosarul 620/842/2021*, având ca obiect contestație la executare, în stadiul procesual de apel.
În cauză, Orașul Hârșova prin Primar și Consiliul Local al Orașului Hârșova au calitatea de apelanți, iar Expomob Sicomar Management SRL figurează ca intimat.
Până în prezent nu a fost stabilit primul termen de judecată.

Ce a decis Judecătoria Hârșova
Litigiul vizează executarea silită declanșată de administrația locală pentru recuperarea unor obligații fiscale de aproximativ 127.894 de lei, reprezentând în principal impozite pe teren și clădiri, majorate în urma aplicării unei hotărâri a Consiliului Local privind supraimpozitarea imobilelor considerate neîngrijite.
La 17 decembrie 2025, prin Hotărârea civilă nr. 614/2025, Judecătoria Hârșova a admis în parte contestația formulată de societate și a dispus:
- respingerea excepției tardivității contestației la executare;
- admiterea excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Hârșova nr. 171/19.12.2019;
- anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 2795/2021;
- respingerea cererii privind anularea unei adrese emise în cadrul procedurii de mediere fiscală:
„Solutia pe scurt: Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, în ceea ce priveşte actele de executare emise anterior procesului-verbal de sechestru asupra bunurilor imobile nr.4356/11.03.2021, invocată de din oficiu. Admite excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr.171/19.12.2019 a Consiliului Local Hârşova. Admite, în parte, contestaţia la executare. Anulează toate actele de executare emise Oraşul Hârşova în dosarul nr. 2795/2021. Respinge, ca nefondată, cererea de anulare a adresei nr.4356/11.03.2021 şi Anexa nr.1 a acesteia, emisă de intimată. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Hârşova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 17 decembrie 2025.
Document: Hotarâre 614/2025 17.12.2025”.
Conform motivării hotărârii publicate pe platforma rejust.ro, instanța a apreciat că executarea silită a fost începută în baza unor acte administrative fiscale care nu deveniseră opozabile contribuabilului.
Judecătorii au constatat că autoritatea locală nu a făcut dovada comunicării legale a deciziilor de impunere și a titlurilor de creanță, acestea fiind esențiale pentru declanșarea executării silite. În lipsa comunicării, actele fiscale nu produceau efecte juridice față de societate și nu puteau constitui temei pentru executare.
Totodată, instanța a analizat și Hotărârea Consiliului Local Hârșova nr. 171/2019, prin care imobilele societății au fost supraimpozitate cu 400% pentru clădiri și 500% pentru teren, apreciind că aceasta are caracter de act administrativ individual.
Conform rejust.ro, judecătorii au reținut că Primăria Hârșova nu a respectat procedura prevăzută chiar de regulamentul local privind supraimpozitarea clădirilor și terenurilor neîngrijite. Mai exact, societății nu i-a fost comunicată în mod legal somația prin care trebuia să i se acorde un termen de șase luni pentru remedierea stării imobilului, iar ulterior nu a fost întocmită o nouă constatare din teren după expirarea acestui termen.
Instanța a concluzionat că hotărârea Consiliului Local a fost emisă prematur și cu încălcarea procedurii obligatorii, motiv pentru care a admis excepția de nelegalitate.
În ceea ce privește executarea silită propriu-zisă, judecătorii au mai arătat, conform rejust.ro, că primul act de executare comunicat efectiv societății a fost procesul-verbal de sechestru asupra bunurilor imobile, astfel încât contestația la executare a fost formulată în termenul legal.
Ca urmare a acestor constatări, instanța a apreciat că executarea silită a fost declanșată în mod nelegal și a dispus anularea tuturor actelor întocmite în dosarul de executare fiscală.
Despre Expomob Sicomar Management SRL
Compania Expomob Sicomar Management SRL a fost fondată în anul 2012, are sediul în municipiul Constanța, strada Poporului nr. 177 și se ocupă de „Comerț cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat și al articolelor de uz casnic nca., în magazine specializate”.
Potrivit termene.ro, asociați și administratori sunt Ioniță Andrei Cosmin și Ioniță Nicoleta.
Ioniță Nicoleta mai este asociat unic și administrator la New Sicomar SRL și asociat la Expomob Sicomar SRL.
Ioniță Andrei mai este asociat unic și administrator la Verstina Style SRL, asociat și administrator la Expomob Sicomar SRL și asociat la Karine Fashion SRL.
În anul 2025, firma Expomob Sicomar Management SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 119.900 lei, cu un profit de 30.469 lei, la un angajat, având datorii în valoare de 900.757 lei.
Pentru documentarea acestui material s-au folosit informații de pe platformele portaljust.ro, rejust.ro și termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Marea decontare imobiliară de la Corbu: Gigi Naciadis, Daniela Naciadis și Dan Pitu, obligați să restituie 170.000 de euro după ce instanța a anulat tranzacția pe terenul Armatei
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


