Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:35 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Penitenciarul Poarta Albă, chemat la judecată de mai mulți foști salariați. Decizia magistraților

ro

29 Dec, 2020 00:00 2153 Marime text
  • Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata ajutorului la trecerea în rezervă cuvenit fiecărui reclamant în parte, ce a fost trecut în rezervă (după caz), cu drept la pensie.

Judecătorii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanța s-au pronunțat ieri într-un dosar (1480/3/2020) în care mai mulți angajați ai Penitenciarului Poarta Albă au chemat în judecată unitatea de detenție pentru drepturi. 
 
Magistrații Tribunalului Constanța au dispus ieri sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, însă au respins ca prematură cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi (...), în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Constanţa Poarta Albă.
 
„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de aceeaşi reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 28.12.2020“, se mai arată în decizia magistraților.
 
Prin cerea înregistrată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata ajutorului la trecerea în rezervă cuvenit fiecărui reclamant în parte, ce a fost trecut în rezervă (după caz), cu drept la pensie în conformitate cu art. 20 din Anexa VII, Secțiunea a II I-a din Legea 284/2010, având ca bază de calcul solda funcției de bază în vigoare la data trecerii în rezerva (din ultima lună de activitate, așa cum reiese din statul de plată/detalierea statului de plata/fluturaș de salariu, după caz) și raportat la numărul de solde cuvenit în conformitate cu art. 20 din Anexa VII, Secțiunea a III-a din Legea 284/2010, după cum urmează: a) conform art.20 alin.(l), un ajutor pentru vechimea efectivă avută până la data trecerii în rezervă în sistemul de apărare, ordine publică și siguranța națională, conform art.20 alin.(2), un ajutor egal cu câte 2 solde pentru fiecare an rămas până la împlinirea limitei de vârsta în grad pana la care putea fi menținut in activitate.
 
Reclamanții au mai solicitat actualizarea sumelor la care urmează a fi obligați pârâții cu indicele prețurilor de consum și obligarea acestora la plata dobânzii legale, începând cu momentul de la care trebuia efectuată plata (data trecerii în rezervă) și până la momentul plății integrale a sumelor datorate reclamanților.
 
Citește și
 
Muncă în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale
Victorie în instanță pentru mai mulți polițiști din Constanța! MAI, nemulțumit


Spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică
Victoria unui fost polițist constănțean, anulată în instanță


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii