Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:07 19 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pastilă amară pentru Constanța! Avem de plătit încă un milion de euro! Cine trebuie să primească banii

ro

20 Sep, 2021 00:00 1149 Marime text
  • Banii urmează să fie încasați tot de compania House 3000 Real Estate Investment, firma care a preluat creanțele companiei italiene Fin.Co.Ge.RO SpA.
  • Suma reprezintă contravaloarea lucrărilor de urbanizare din cartierul Faleză Nord, pe care municipalitatea nu le-a achitat.
  • Aceeași companie, House 3000 Real Estate Investment, a primit la începutul acestui an de la Primăria Constanța o sumă ce echivalează cu aproximativ peste două milioane de euro, banii provenind tot din lucrările de urbanizare neachitate de primărie.
  • Curtea de Apel Constanța, în completul format din magistrații Alexandru Ionuț Brutescu și Beatrice Mariș, a respins miercuri, 16 septembrie 2021, apelul declarat de municipalitate în acest proces.
  • Municipiul Constanța prin Primar are de achitat către compania privată suma totală de 5.690.611 lei, echivalând cu peste 1,15 milioane de euro, la cursul actual.
 
Veste proastă pentru Constanța! Municipiul are de plătit încă un milion de euro, în urma deciziei de săptămâna trecută a Curții de Apel Constanța!
 
Hotărârea instanței de apel poate fi atacată în recurs, iar în acest caz dosarul va fi trimis Curții Supreme.
 
Banii urmează să fie încasați tot de compania House 3000 Real Estate Investment, firma care a preluat creanțele companiei italiene Fin.Co.Ge.RO SpA Catania, și reprezintă contravaloarea lucrărilor de urbanizare din cartierul Faleză Nord, pe care municipalitatea nu le-a achitat.
 
Aceeași companie, House 3000 Real Estate Investment, a primit la începutul acestui an, de la Primăria Constanța, o sumă ce echivalează cu aproximativ peste două milioane de euro, banii fiind câștigați tot în instanță și provenind tot din datoriile municipalității pentru lucrările de urbanizare din Faleză Nord.
 
Noua decizie pronunțată de Curtea de Apel Constanța a fost luată în dosarul 7544/118/2019 al Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal, în care părți sunt SC House 3000 Real Estate Investment, pe de o parte, și Municipiul Constanța prin Primar, de partea adversă.
 
La data de 16 septembrie 2021, completul C7A al Curții, format din magistrații Alexandru Ionuț Burtescu și Beatrice Mariș, a decis să respingă ca nefondat apelul declarat de Municipiul Constanța prin Primar împotriva hotărârii inițiale pronunțate de Tribunalul Constanța.
 
Potrivit deciziei instanței de judecată, Municipiul Constanța prin Primar are de achitat către compania privată suma totală de 5.690.611 lei, echivalând cu peste 1,15 milioane de euro, la cursul actual.
 
Detalii legate de motivul pentru care municipiul datorează acești bani puteți citi în articolul Lovitură grea în instanță! Primăria Constanța are de achitat peste 1,15 milioane de euro. Cine sunt afaceriștii beneficiari

 
Așa cum am menționat anterior, decizia de acum a Curții de Apel Constanța este supusă recursului, așa încât, cel mai probabil, municipalitatea va uza și de această cale de atac, iar dosarul va ajunge pe masa Curții Supreme.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Municipiul Constanța prin Primar, executat silit de o companie din oraș! Sumele sunt impresionante!
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii