Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:16 11 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la DNA Șefa serviciului administrativ din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, Laura Cocor, trimisă în judecată, într-un dosar de mită!

ro

07 Aug, 2025 13:25 551 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

În dosarul penal disjuns din dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 310/VIII/3 din 23 aprilie 2025, la data de 16 iulie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei COCOR LAURA IULIANA, la data faptei șef serviciu administrativ în cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (42 de acte materiale).
 
De asemenea, la aceeași dată, procurorii anticorupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților:
 
M.E., persoană fizică fără calitate specială, administrator al trei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată și
 
N.N., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată (8 acte materiale).
 
În rechizitoriul procurorilor, respectiv în acordurile de recunoaștere a vinovăției, se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
 
În perioada octombrie 2021 – ianuarie 2025, inculpata Cocor Laura Iuliana, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins și primit în mod repetat, pentru sine și pentru altul, atât direct, cât și prin intermediul inculpatei N.N., suma totală de 366.870 lei de la inculpatul M.E. în legătură cu îndeplinirea sarcinilor acesteia de serviciu privind încheierea contractelor de achiziție publică și plățile aferente acestora.
În cursul lunii ianuarie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpata Cocor Laura Iuliana, ar fi pretins pentru sine și pentru altul, de la inculpatul M.E. suma de 30.000 de euro în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor acesteia de serviciu privitoare la acordarea și gestionarea contractului de lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, încheiat între Spitalul Orășenesc Cernavodă și societatea al cărei reprezentant este inculpatul M.E.
 

Ulterior, în contextul menționat anterior, la data de 10 februarie 2025 inculpata Cocor Laura Iuliana ar fi primit de la inculpatul M.E. suma de 15.000 de euro, care ar fi ajuns în final la inculpatul Sponoche Marius Ion, manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, așa cum s-a transmis în comunicatul nr. 310/VIII/3 din 23.04.2025.
 
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor sume de bani și imobile aparținând inculpatei Cocor Laura Iuliana, în vederea recuperării prejudiciilor.
 
Facem precizarea că cei doi inculpați care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt.
 
În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
 
- pentru inculpatul M.E. o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

 
- pentru inculpata N.N. o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
 
Cei doi inculpați au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o durată de 120 de zile, respectiv 60 de zile.
 
Dosarele de urmărire penală precum și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Amintim că Laura Iuliana Cocor a încheiat un acrod de recunoaștere a vinei cu procurorii DNA, acord care a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța, la data de 24.07.2025.
 
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Alți doi inculpați din dosarul de mită de la Spitalul Orășenesc Cernavodă, în atenția Tribunalului Constanța! Cel suspectat de dare de mită și-a recunoscut fapta la DNA

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii