Termen important, mâine, în dosarul de corupție al lui Marius Sponoche, fost manager la spitalul din Medgidia
Termen important, mâine, în dosarul de corupție al lui Marius Sponoche, fost manager la spitalul din Medgidia
20 Oct, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
445
Marime text



- Cercetările efectuate de DNA arată că, în ianuarie 2025, Sponoche ar fi pretins prin intermediul suspectei Cocor Laura Iuliana suma de 30.000 de euro de la administratorul unei societăți comerciale, în legătură cu derularea unui contract de renovare și modernizare a blocului operator și a compartimentului ATI al spitalului
Tribunalul Constanța va judeca mâine, 21 octombrie 2025, ora 11:00, cauza în care Marius Sponoche, fost manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, este cercetat pentru infracțiuni de corupție, prevăzute de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Dosarul are nr. unic 1970/118/2025 și se află în faza de fond.
În cadrul ultimei decizii, pronunțate pe 3 octombrie 2025, instanța a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În baza acestei măsuri, Sponoche trebuie să respecte mai multe obligații, printre care: să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat, să nu părăsească județul Constanța fără acordul instanței și să nu comunice cu martorii din dosar.
Cercetările efectuate de DNA arată că, în ianuarie 2025, Sponoche ar fi pretins prin intermediul suspectei Cocor Laura Iuliana suma de 30.000 de euro de la administratorul unei societăți comerciale, în legătură cu derularea unui contract de renovare și modernizare a blocului operator și a compartimentului ATI al spitalului. Din această sumă, inculpatul ar fi primit 15.000 de euro, fiind prins în flagrant.
Măsurile luate în dosar fac parte din procedura legală de administrare a probatoriului, iar procesul se desfășoară sub principiul prezumției de nevinovăție.
Ședința de mâine va fi primul termen de judecată după decizia de înlocuire a arestului la domiciliu cu controlul judiciar, fiind așteptată pentru a stabili continuarea procesului și administrarea probelor în cauză.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
La Tribunalul Constanța Fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă Marius Sponoche cere permisiunea părăsirii domiciliului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii