Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:54 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la DNA Nicolae Popescu, auditor public extern în Camera de Conturi Constanța, trimis în judecată

ro

28 Apr, 2023 12:12 1286 Marime text



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

Popescu Nicolae, auditor public extern în cadrul Curții de Conturi – Camera de Conturi Constanța și membru al autorității de audit, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În luna octombrie 2022, în contextul derulării unui proces de partaj, inculpatul Popescu Nicolae, în calitatea menționată mai sus, ar fi exercitat constrângeri asupra fostei soții, de asemenea funcționar public, pentru a o determina pe aceasta:

- să îi lase în proprietate un imobil (în valoare de 249.620 euro) dobândit în timpul căsătoriei,
- să preia părțile sociale ale unei societăți comerciale controlată și administrată, în fapt, de către inculpat prin intermediul unei persoane interpuse și care acumulase datorii importante față de bugetul de stat (772.132 lei).

În același context, inculpatul i-ar fi mai transmis fostei soții că va renunța și la demersurile care vizau tragerea la răspundere penală a acesteia într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru un presupus furt comis între soți și respectiv, pentru presupuse infracțiuni comise de aceasta împotriva fiului lor minor.

Concret, constrângerile la care ar fi apelat inculpatul Popescu Nicolae ar fi constat în exercitarea de amenințări ce ar fi vizat crearea unei situații defavorabile la locul de muncă pentru fosta soție și care ar fi avut ca urmare concedierea acesteia. De asemenea, inculpatul i-ar mai transmis că nu va mai sesiza organele judiciare cu privire la săvârșirea de către aceasta a altor presupuse fapte penale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Popescu Cezara, fosta şefă a creşelor din cadrul Primăriei Constanţa, Cezara Popescu, în prezent șef în Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, are calitatea de parte vătămată, conform portalului instantelor de judecată.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii