Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rechizitoriu DNA Constanța a trimis în judecată un fost auditor la Curtea de Conturi a României, pentru șantaj! (DOCUMENT)

ro

05 May, 2023 00:00 2229 Marime text
 
 
  • Nicolae Popescu, fost auditor public extern în cadrul Curții de Conturi – Camera de Conturi Constanța și membru al autorității de audit, este acuzat de șantaj.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
  • Dosarul – instrumentat de Andrei Bodean, șeful DNA Constanța, a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.
  • Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.  
 
Tribunalul Constanța a fixat primul termen în faza camerei preliminare în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae Popescu, fost auditor public extern în cadrul Curții de Conturi – Camera de Conturi Constanța și membru al autorității de audit, pentru șantaj.
 
În esență, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 
„În luna octombrie 2022, în contextul derulării unui proces de partaj, inculpatul Popescu Nicolae, în calitatea menționată mai sus, ar fi exercitat constrângeri asupra fostei soții, de asemenea funcționar public, pentru a o determina pe aceasta:
- să îi lase în proprietate un imobil (în valoare de 249.620 euro) dobândit în timpul căsătoriei,
- să preia părțile sociale ale unei societăți comerciale controlată și administrată, în fapt, de către inculpat prin intermediul unei persoane interpuse și care acumulase datorii importante față de bugetul de stat (772.132 lei)“.
 
„În același context“, se mai arată în rechizitoriul DNA, „inculpatul i-ar fi mai transmis fostei soții că va renunța și la demersurile care vizau tragerea la răspundere penală a acesteia într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru un presupus furt comis între soți și respectiv, pentru presupuse infracțiuni comise de aceasta împotriva fiului lor minor“.
 
„Concret, constrângerile la care ar fi apelat inculpatul Popescu Nicolae ar fi constat în exercitarea de amenințări ce ar fi vizat crearea unei situații defavorabile la locul de muncă pentru fosta soție și care ar fi avut ca urmare concedierea acesteia. De asemenea, inculpatul i-ar mai transmis că nu va mai sesiza organele judiciare cu privire la săvârșirea de către aceasta a altor presupuse fapte penale“, potrivit rechizitoriului.
 
Conform DNA, Nicolae Popescu ar fi inițiat o întrevedere cu fosta soție la sediul Camerei de Conturi Constanța pentru a încerca să o determine să încheie un act autentic de mediere prin care aceasta să renunțe la imobilul în care au locuit în perioada căsătoriei, pentru o sumă de bani mult mai mică decât valoarea reală a acestuia, precum și să accepte preluarea părților sociale și administrarea societății.
 
„În cazul unui eventual refuz, Popescu Nicolae va face demersuri pentru ca persoana vătămată să nu-și mai vadă fiul, rezultat din căsătoria celor doi, îi va crea probleme la locul de muncă, folosindu-și funcția de auditor public în relația cu funcționarii cu atribuții de conducere din cadrul Consiliului Județean Constanța și a organismelor din cadrul acestuia ( „O să chem și conducerea DGASPC - ului și a Consiliului Județean la mine la birou să discutăm despre situația ta…“) și va face tot posibilul pentru a fi trasă la răspundere penală în cadrul unor dosare penale
existente în evidențele Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, sau în cadrul unor alte dosare ce vor avea ca obiect sesizările acestuia“, potrivit DNA.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
Prin trimiterea în judecată, DNA a decis clasarea urmăririi penale efectuată de Nicolae Popescu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, prevăzută de art.12 lit.a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen
 
Conform portalului instanțelor de judecată, inculpat în cauză este Nicolae Popescu.
 
Asta în timp ce Cezara Popescu, fosta şefă a creşelor din cadrul Primăriei Constanţa, în prezent șef în Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, are calitatea de parte vătămată.
 
Tot potrivit DNA, la finele lunii noiembrie 2022, au fost ridicate mai multe documente de la Camera de Conturi Constanța.
 
Tot atunci a fost efectuată o percheziție la autoturismul numitului Nicolae Popescu și ridicat telefonul mobil pe care acesta îl utilizează. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Acuzat de cercetare abuzivă şi represiune nedreaptă!
Curtea Supremă a închis definitiv dosarul care-l viza pe șeful DNA Constanța! (MINUTA)

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii