Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:43 29 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O persoană, lovită fără milă și deposedată de telefon, în tren - Suspectul, condamnat la închisoare! Ce pedeapsă a aplicat Judecătoria Constanța

ro

29 Jan, 2026 17:00 227 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Curtea de Apel Constanța a stabilit primul termen cu privire la examinarea contestației formulate de un bărbat găsit vinovat la Judecătoria Constanța, într-un dosar care are ca obiect tâlhăria calificată.
 
În cauză, este vorba despre Pisică Lincențiu Marin, despre care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au reținut că la data de 30.07.2025, în jurul orei 08.00, în timp ce călătoreau cu trenul R 8802 din direcția Costinești către Constanța, în apropierea stației Agigea, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată până în prezent, au deposedat-o, prin agresiune fizică (cauzând un număr de 14-16 zile de îngirjiri medicale), pe persoana vătămată G.N. de un telefon mobil marca Samsung Galaxy A14 5G, în valoare de 900 lei, provocându-i un prejudiciu total în cuantum de 5.000 de lei.
 
Persoana vătămată a prezentat filmul agresiunii
 
Prin actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
 

La data de 30.07.2025, în jurul orei 09:30, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi Constanța au fost sesizați de către persoana vătămată G.N. cu privire la faptul că, în timp ce călătorea cu trenul R 8802, pe ruta Costinești – Constanța, între stațiile Eforie N. și Agigea, în urma unui conflict spontan, a fost agresat fizic de către două persoane de sex bărbătesc, care i-au smuls telefonul mobil din mână.
 
Cu ocazia audierii, persoana vătămată a declarat că, din data de 25.07.2025, lucrează ca ospătar la un restaurant din localitatea Costinești, iar la data de 30.07.2025, în jurul orei 03:00, după ce a terminat serviciul, s-a deplasat la magazinul La Doi Pași din localitatea Costinești, unde a consumat băuturi alcoolice, respectiv bere la sticlă, până în jurul orei 04:30, după care s-a întors la Restaurantul (...), unde este și cazat.
 
Persoana vătămată a arătat că, ulterior, în jurul orei 05:10, s-a deplasat pe jos către Stația CF Costinești (...).

 
Astfel, în jurul orei 07:00, a ajuns în Stația CF Costinești (...), de unde și-a mai cumpărat și consumat o bere și a ascultat muzică la boxa sa portabilă, în așteptarea trenului.
 
Din declaraţia persoanei vătămate, coroborată cu procesul – verbal de recunoaştere din planşă fotografică, a rezultat că în timp ce aceasta se afla în Stația CF Costinești (...), a fost abordată de două persoane de sex bărbătesc, respectiv de inculpatul P.L.M. (de aproximativ 55 de ani, îmbrăcat într-un tricou alb, pantaloni scurți de culoare neagru, avea o șapcă de culoare kaki și papuci de culoare maro), iar cealaltă persoană era mai tânără, de aproximativ 25 de ani, îmbrăcată cu o cămașă din blug de culoare albastră, pantaloni lungi din blug de culoare albastră și încălțăminte adidași de culoare albă – care i-au cerut câte o țigară și câte o bere, iar persoana vătămată a scos portofelul din buzunar și le-a dat suma de 10 lei, ca să-și cumpere bere.
 
Persoana vătămată a menționat că, după ce cei doi și-au cumpărat berea, au venit înapoi pe peronul Stației CF Costinești (...) și au început cu toții să vorbească, făcând diferite glume despre bani și fete, până la sosirea trenului.
 
În jurul orei 07:20, la peronul I, a sosit trenul R 8802, în care s-au urcat toți trei, iar în vagonul în care s-au urcat nu se mai afla niciun călător.
 

După aproximativ 15 minute, a sosit șeful de tren, de la care persoana vătămată și-a cumpărat biletul de călătorie, și a observat că cele două persoane aveau biletele de călătorie – respectiv cel tânăr avea biletul pe telefon, iar inculpatul P.L.M. avea un bilet fizic.
 
Persoana vătămată a arătat că cele două persoane s-au așezat la distanță de un scaun față de locul persoanei vătămate și au ascultat muzică până în momentul în care s-a terminat bateria la boxa portabilă, după care cele două persoane continuau să îi ceară să dea drumul la muzică.
 
Ulterior, persoana vătămată a observat că cei doi bărbați au început să-și facă semne între ei, cu picioarele și cu capul, în sensul de a se deplasa către persoana vătămată, fapt ce s-a și petrecut, iar în momentul în care au ajuns la persoana vătămată, care se afla pe scaune, au început să o lovească cu palmele în zona feței.
 
Persoana vătămată a precizat că a scos telefonul mobil din buzunarul pantalonului, a apelat serviciul SNUAU 112, a dat pe difuzor și, în timp ce ținea telefonul în mână, l-a băgat între picioare, iar când cei doi bărbați au auzit că persoana vătămată a început să comunice cu operatoarea, i-au smuls telefonul din mână și s-au deplasat către ușa vagonului, deoarece trenul începuse să încetinească, ca să oprească în stația CF Agigea (...), staţie în care cei doi bărbaţi au şi coborât.
 
Ulterior, persoana vătămată a cerut ajutor șefului de tren, căruia i-a comunicat cele întâmplate.
 
Cu privire la telefonul sustras, persoana vătămată a precizat că acesta este marca Samsung Galaxy A14, de culoare neagră, în care se aflau introduse două cartele.
 
Victima ar fi avut nevoie de nu mai puțin de două săptămâni de îngrijiri medicale
Potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. 2886/a1 agresiuni/2025, întocmit de Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală Constanţa, persoana vătămată G.N. prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, ce pot data din 30.07.2025 (aproximativ ora 08:00), evaluate printr-un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale. Din cuprinsul Raportului reiese că persoana vătămată prezenta multiple echimoze la nivelul feţei.
 
Suspectul, identificat de polițiști – nu mai „cunoștea” codul de deblocare
 
Potrivit procesului-verbal de depistare din data de 30.07.2025, în urma investigaţiilor efectuate, în jurul orei 11:20, organele de poliţie l-au identificat pe inculpatul P.L.M., având telefonul persoanei vătămate, marca Samsung Galaxy A14 asupra sa, iar la solicitarea poliţiştilor de a debloca telefonul, inculpatul a precizat că nu mai cunoaşte codul de deblocare.
 
(Sursa text: Rejust.ro)
 
Prima condamnare, la Judecătoria Constanța
 
Pisică Lincențiu Marin a fost trimis justiției, în stare de arest preventiv, în dosarul cu indicativul 28921/212/2025, iar la data de 30.12.2025, Judecătoria Constanța l-a condamnat la închisoare cu executare, ținând cont și că fapta ar fi fost săvârșită de inculpat în timp ce era eliberat condiționat, după o condamnare primită la Judecătoria Tulcea, într-o altă cauză penală.
 
MINUTA
 

Soluția pe scurt: În baza art. 233- art.234 alin. 1 lit. e) C.pen. cu aplic art. 41 alin.1 C.pen. rap. la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen Condamnă pe inculpatul **** la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
 
În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b și h C.pen. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. 1, lit. a, b și h C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei, cu titlul de pedeapsă complementară. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și h C pen. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h C.pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlul de pedeapsă accesorie.
 
În baza art. 104 alin. 2 C. pen., constatând că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită pe timpul liberării condiționate acordate inculpatului, revocă liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 572/11.04.2025 a Judecătoriei Tulcea şi dispune executarea restului de pedeapsă de 243 zile.
 
În baza art. 43 alin. 1 cod penal, adaugă la pedeapsă stabilită prin prezenta hotărâre, restul rămas neexecutat de 243 zile, inculpatul ****urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 243 zile.
 
În baza art. 45 alin. 1 Cod penal rap. la art. 67 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi h C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a alege), pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
 
În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi h C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a alege), de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate, conform art. 65 alin. 3 Cod penal.
 
În baza art. 60 C.pen., Dispune executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. Menţine arestarea preventivă a inculpatului, urmând ca măsura să fie verificată din nou, cel târziu la data de 27.02.2026. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. rap. la art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 30.07.2025, la zi.
 
În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin. (1) C.proc.pen. Admite în parte acţiunea civilă formulată și dispune obligarea inculpatului ****la plata către partea civilă ***, a sumei de 4.100 lei reprezentând daune morale. Respinge în rest, ca neîntemeiată. În baza art. 272 C.proc.pen., onorariul pentru asistența juridică în cuantum de 1.797 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, în favoarea av. Tătaru-Olingheru Cornelia Mihaela.
 
În baza art. 274 alin.1 C.pr.pen, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (din care 1.000 lei este suma aferentă urmăririi penale). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată astăzi, 30.12.2025, prin punerea soluției la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Document: Hotarâre  1313/2025  30.12.2025

 
Decizia nefiind definitivă, a fost contestată de inculpat, iar astfel cauza a intrat în atenția Curții de Apel Constanța, instanță abilitată să soluționeze dosarul.
 
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, instanța superioară a stabilit termenul de judecată în a doua jumătate a lunii februarie 2026.
 

 
Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Portalul de Jurisprudență Rejust.ro
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Caz de viol din Tulcea, judecat definitiv la Constanța! Un bărbat suspectat că ar fi constrâns o minoră de 15 ani să întrețină un act sexual oral își așteaptă sentința la Curtea de Apel
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii