Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:12 25 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O avocată din Constanța este acuzată că a furat un dosar civil. Ce au decis judecătorii de la Înalta Curte

ro

16 Oct, 2020 00:00 1263 Marime text
  • Avocata era 80 de ani. Ea ar fi sustras din incinta Arhivei Civile a Judecătoriei Constanța un dosar civil al acestei instanțe, în care deținuse calitatea de parte, profitând de faptul că acest dosar i se înmânase spre studiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a amânat pentru luna viitoare cercetarea specifică în dosarul în care o avocată din Baroul Constanța este acuzată că a sustras un dosar din incinta Arhivei Civile a Judecătoriei Constanța.
 
Prezenta cauză a fost soluționată în primă instanță de magistrații Curții de Apel Constanța, instanță carea decis condamnarea avocatei la pedeapsa de opt luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri.
 
Oricare va fi decizia Înaltei Curți, aceasta va fi definitivă.
 
În actul de sesizare a instanței, procurorii susțin că, aproape de finele anului 2016, inculpata (Maria P., în vârstă de 80 de ani) a sustras din incinta Arhivei Civile a Judecătoriei Constanța un dosar civil al acestei instanțe, în care deținuse calitatea de parte, profitând de faptul că acest dosar i se înmânase spre studiu.
 
În decembrie 2019, Curtea de Apel Constanța a stabilit în sarcina avocatei opt luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Magistrații au amânat aplicarea pedepsei de opt luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Instanța a mai dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
 
Curtea i-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
 
Citește și:

 
Doi polițiști din Constanța au fost mușcați de doi bărbați infectat cu virusul HIV

Doliu în Baroul Constanța, după moartea avocatului Valentin Marin. Peste câteva zile ar fi trebuit să-și serbeze ziua de naștere
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii