Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:41 30 06 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nouă hectare de teren de pe bulevardul Aurel Vlaicu, din Constanța, motiv de judecată. Cine sunt părțile

ro

24 May, 2022 00:00 1547 Marime text
  • Pe rolul Tribunalului Constanța – Secția a II-a civilă este înregistrat dosarul nr. 1734/118/2022, deschis la data de 16 martie 2022, materia Litigii cu profesioniștii.
  • Dosarul are ca obiect revendicarea dreptulului de proprietate al societății Electrocentrale Constanța SA asupra terenului proprietate privată situat în bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 123, din municipiul Constanța, fiind vorba despre suprafețele de teren din spatele termocentralei.
  • Cazul are astăzi prima înfățișare, urmând ca procesul să înceapă de la ora 11.00, la Secția a II-a Civilă a Tribunalului Constanța.
  • Surse apropiate cazului au explicat pentru ZIUA de Constanța faptul că terenul în cauză, ce aparține Electrocentrale Constanța SA ar fi fost intabulat în patrimoniul municipiului Constanța în baza unor hotărâri ale Consiliului Legal Constanța.
 
Aproape 90.000 de metri pătrați, adică nouă hectare de teren!
 
Aceasta este miza unui mega-proces demerat în instanță de Electrocentrale Constanța SA în contradictoriu cu Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța.
 
Cazul are astăzi prima înfățișare, urmând ca procesul să înceapă de la ora 11.00, la Secția a II-a Civilă a Tribunalului Constanța.
 
Astfel, pe rolul Tribunalului Constanța – Secția a II-a civilă este înregistrat dosarul nr. 1734/118/2022, deschis la data de 16 martie 2022, materia Litigii cu profesioniștii.
 
Terenul din spatele termocentralei
 
Dosarul are ca obiect revendicarea dreptulului de proprietate al societății Electrocentrale Constanța SA asupra terenului proprietate privată situat în bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 123, din municipiul Constanța, fiind vorba despre suprafețele de teren din spatele termocentralei.
 
Acțiunea este promovată în temeiul art. 563 Cod civil, în contradictoriu cu UAT Constanța și Consiliul Local Municipal Constanța.
 
Instanța a fixat primul termen de judecată la data de 24 mai 2022, de la ora 11.00, cazul fiind în atenția completului CFond 14, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Adriana Sincu-Badea.

 
„Terenul este în suprafață totală de 87.508,55 mp și se află în patrimoniul societății debitoare“, spun surse oficiale.
 
Totodată, surse apropiate cazului au explicat, pentru ZIUA de Constanța, că acțiunea este promovată în instanță în temeiul articolului 563 din Codul civil – acțiunea în revendicare.
 
Potrivit textului de lege amintit, „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul“.
 
Trecut în patrimoniul municipiului Constanța
 
Aceleași surse au mai explicat faptul că terenul în cauză, ce aparține Electrocentrale Constanța SA ar fi fost intabulat în patrimoniul municipiului Constanța în baza unor hotărâri ale Consiliului Legal Constanța.
 
În acest context, reprezentanții Electrocentrale Constanța SA s-au adresat instanței de judecată, pentru soluționarea situației create.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi ulterior atacată la instanța superioară.
 
Amintim, Electrocentrale Constanța SA se află în insolvență, fiind depus Planul de reorganizare al societății.
 
Electrocentrale Constanţa deține în patrimoniu centrala CET Palas și este principala sursă de alimentare cu energie termică a consumatorilor casnici (cca. 55.000 de apartamente), instituțiilor publice și a agenților economici racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Planul de reorganizare al Electrocentrale Constanța SA, depus la tribunal
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii