Procesul dintre Electrocentrale Constanța SA prin administratorul judiciar și Termocentrale Constanța SRL a ajuns în atenția magistraților de la Curtea de Apel
Procesul dintre Electrocentrale Constanța SA prin administratorul judiciar și Termocentrale Constanța SRL a
15 Nov, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
577
Marime text
- La fond, Tribunalul Constanța a constatat pe 6 noiembrie a.c., perimată cererea de chemare în judecată înregistrată de Electrocentrale Constanța SA, însă decizia nu a fost una definitivă
- Prin urmare, compania a făcut recurs în termenul legal
- Reamintim, Electrocentrale Constanța S.A. a luat ființă la data de 01.10.2014, ca urmare a divizării Electrocentrale București S.A., având ca obiect de activitate producerea de energie electrică în cogenerare, producerea și transportul energiei termice sub formă de apă fierbinte
- Societatea care a deținut în patrimoniu centrala CET Palas și rețelele de transport agent termic primar(au fost cedate primăriei Constanța) a fost principala sursă de alimentare cu energie termică a consumatorilor casnici (cca. 55.000 de apartamente), instituțiilor publice și a agenților economici racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța
- Ulterior, în 2022, Tribunalul Constanța a confirmat planul de reorganizare al debitoarei propus de administratorul special al debitoarei Electrocentrale Constanţa SA, astfel cum a fost aprobat în şedinţa adunării generale a creditorilor
- Electrocentrale Constanţa se află în insolvență, potrivit dosarului cu nr. 2760/118/2019
Magistrații de Curtea de Apel Constanța vor analiza recursul declarat de Electrocentrale Constanța SA prin C.I.T.R. Filiala București S.P.R.L. în dosarul cu număr unic 2216/118/2023, aflat pe rolul secţiei a II-a Civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi care are ca obiect – pretenţii.
Electrocentrale Constanța SA prin C.I.T.R. Filiala București S.P.R.L este recurent reclamant în acest dosar iar Termoficare Constanța SRL are calitatea de intimat pârât.
La fond, Tribunalul Constanța a constatat pe 6 noiembrie a.c., perimată cererea de chemare în judecată înregistrată de Electrocentrale Constanța SA, însă decizia nu a fost una definitivă.
Prin urmare, compania a făcut recurs în termenul legal.
Reamintim, Electrocentrale Constanța S.A. a luat ființă la data de 01.10.2014, ca urmare a divizării Electrocentrale București S.A., având ca obiect de activitate producerea de energie electrică în cogenerare, producerea și transportul energiei termice sub formă de apă fierbinte.
Societatea care a deținut în patrimoniu centrala CET Palas și rețelele de transport agent termic primar(au fost cedate primăriei Constanța) a fost principala sursă de alimentare cu energie termică a consumatorilor casnici (cca. 55.000 de apartamente), instituțiilor publice și a agenților economici racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța.
Ulterior, în 2022, Tribunalul Constanța a confirmat planul de reorganizare al debitoarei propus de administratorul special al debitoarei Electrocentrale Constanţa SA, astfel cum a fost aprobat în şedinţa adunării generale a creditorilor.
Electrocentrale Constanţa se află în insolvență, potrivit dosarului cu nr. 2760/118/2019.
CITR Filiala București SPRL are calitatetea de administrator judiciar al societății Electrocentrale Constanța SA iar Statul Român prin Ministerul Energiei, are calitatea de acționar unic, acesta deţinând un număr de 3.200.000 acţiuni şi o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100% în societatea Electrocentrale Constanța SA.
Despre Termoficare Constanța SRL
Potrivit termene.ro, societatea a fost fondată în anul 2021, are sediul pe strada Badea Cârțan nr. 14A, Constanța și se ocupă cu furnizarea de abur și aer condiționat.
În 2023, Termoficare Constanța SRL a realizat peste 300 de milioane de lei cifră de afaceri, a înregistrat o pierdere de peste 20 de milioane de lei și a avut 346 de angajați.
Asociat unic este Municipiul Constanța, iar ca administratori figurează: Anton Lavinia, Chirtop Laurențiu, Gropoșilă Iulian Aurel, Lăzărescu George și Popa Liviu-Dorel.
Consiliul local Constanța a votat acoperirea pierderilor Termoficare și pentru 2023
În ședința din 29 august a.c. consilierii locali municipali au votat în favoarea acordării către societatea Termoficare Constanța SRL a compensării pierderilor induse de prestarea serviciului public de transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație neacoperite în tarif, aferent perioadei 01.01.2023 – 31.12.2023.
Pierderile înregistrate de societate sunt în valoare de 83.587.633 de lei, fără TVA, din care pierderile aferente rețelei de transport sunt egale cu 46.793.359,08 lei, iar pierderile aferente rețelei de distribuție și furnizare sunt egale cu 36.794.273,92 de lei.
Ponderea energiei termice vândute de Termoficare Constanța SRL către consumatorii non-casnici la nivelul anului 2023 a fost de aproximativ 20%, aceasta fiind principala cauză pentru care societatea nu poate înregistra profit operational, se arata în proiectul de hotărâre
În anul 2023, activitatea de prestare a serviciului public de termoficare a fost caracterizată de faptul că prețul local aprobat practicat de societate nu a acoperit în întregime costurile reale ale serviciului public.
În aceeași perioadă s-au înregistrat consumuri specifice pentru transportul, distribuția și furnizarea de energie termică mai mari decât cele stabilite prin prețul local.
La momentul aprobării tarifelor de transport, distribuție și furnizare pentru anul 2023, a fost luată în calcul o pierdere de 140,49 de lei/Mwh pentru rețeaua de transport, iar pentru rețeaua de distribuție o pierdere de 160,62 de lei/Mwh.
În anul 2023, pierderile reale au fost mai mari decât cele aprobate în tarife, fapt certificat de bilanțul termoenergetic aferent anului 2023 întocmit de către Danfer SRL.
Acest ultim bilanț energetic a stabilit nivelul pierderilor procentuale reale aferente rețelei de transport la 45,12% și pentru rețeaua de distribuție la 37,02%.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Electrocentrale Constanţa, decizie importantă la Tribunal!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii