Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:46 10 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nemulțumiri după prima condamnare în dosarul privind moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia!

ro

08 Jul, 2022 00:00 2254 Marime text

 
  • Inculpatul a recunoscut în ansamblu, comiterea faptei, solicitând judecarea cauzei în procedura recunoaşterii vinovăţiei, cererea sa fiind respinsă de către instanţă întrucât, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în cea de lovituri cauzatoare de moarte, argumentaţia prezentată în susţinerea acestei cereri demonstrând că inculpatul nu a recunoscut fapta de omor integral, din perspectiva elementelor factuale care circumstanţiază latura subiectivă.
 
Tribunalul Constanța a decis în primă instanță condamnarea minorului (15 ani) acuzat de moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia! Instanța i-a aplicat inculpatului minor măsura edcativă a internării într-un centru de detenţie, pentru o perioadă de 5 ( cinci ) ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
În continuare, judecătorii au admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către persoanele vătămate (...) și l-au obligat pe inculpat la plata echivalentului în lei ( la data plăţii ) a sumei de 10.000 euro către părţile civile (...) - cate 5.000 euro în favoarea fiecareia - cu titlu de daune materiare, a sumei de 70.000 euro către partea civilă (...), cu titlu de daune morale, a sumei de 70.000 euro către partea civilă (...) – cu titlu de daune morale şi a sumei de 30.000 euro către partea (...), cu titlu de daune morale.
 
Decizia Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Oricare va fi decizia instanței de apel, aceasta va fi definitivă.
 
În motivarea deciziei, tribunalul reține, printre altele, că inculpatul a recunoscut în ansamblu, comiterea faptei, solicitând judecarea cauzei în procedura recunoaşterii vinovăţiei, cererea sa fiind respinsă de către instanţă întrucât, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în cea de lovituri cauzatoare de moarte, argumentaţia prezentată în susţinerea acestei cereri demonstrând că inculpatul nu a recunoscut fapta de omor integral, din perspectiva elementelor factuale care circumstanţiază latura subiectivă.
 
„Reţinând şi faptul că inculpatul nu este cunoscut ca minor infractor, fiind la primul conflict cu legea penală, că era şcolarizat la data comiterii faptelor, precum şi da faptul că, prin acţiunile sale, aceasta a săvârşit două infracţiuni – omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, îi va aplica acestuia măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 5 ( cinci ) ani“, au conchis judecătorii de la Tribunalul Constanța, conform portal jurisprudență.  
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Cel mai tânăr constănțean osândit la închisoare pe viață!
2 iulie 2021 - ziua în care o comună din județ a fost șocată după o faptă abominabilă

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii