Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:44 04 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Municipiul Constanța, obligat să achite peste 73.000 de euro unui afacerist! Despre ce este vorba

ro

03 Dec, 2023 17:00 4811 Marime text
  • Decizia a fost luată de Curtea de Apel Brașov, care a schimbat decizia inițială a Tribunalului Brașov, prin care acțiunea fusese respinsă.
  • Acum, cazul a ajuns la Curtea Supremă, după ce atât afaceristul, cât și Municipiul Constanța prin Primar au declarat recurs.
Peste 73.000 de euro prejudiciu și alți aproape 30.000 de lei, cheltuieli de judecată!
 
Acestea sunt sumele pe care Municipul Constanța prin Primar a fost obligat, la Brașov, să le achite unui om de afaceri brașovean.
 
Cei peste 73.000 de euro sunt datorați, conform Curții de Apel Brașov, pentru „exproprierea în fapt cauzată de intimat (nr., Municipiul Constanța prin Primar) asupra terenului reclamantului (nr., omul de afaceri) aferent perioadei 20.12.2016 – 31.12.2021“, fiind vorba despre un teren în stațiunea Mamaia.
 
Prin aceeași decizie a Curții de Apel Brașov, Primăria Constanța a fost obligată să-i achite reclamantului și suma de 28.768,81 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, „constând în taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat ales, calculate proporțional cu pretențiile admise“.
 
Decizia Curții de Apel Brașov a fost atacată atât de către omul de afaceri, cât și de către municipalitatea din Constanța, iar cazul a ajuns astfel, recent, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Supremă a României.
 
Dosarul are indicativul 5025/62/2019, părți sunt omul de afaceri brașovean Dan Daniliuc, în calitate de reclamant, iar pârât este Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța.
 
Dosarul s-a aflat și în atenția judecătorilor de la Tribunalul Constanța, dar aceștia au declinat cauza în favoarea colegilor de la Brașov.
 
Minuta hotărârii Curții de Apel Brașov
 
În primă instanță, Tribunalul Brașov a respins ca prescrisă acțiunea omului de afaceri, dar Curtea de Apel Brașov a admis apelul reclamantului și a obligat UAT Municipiul Constanța la plata a zeci de mii de euro.
 
Iată minuta hotărârii de la Brașov:
 
„Admite apelul formulat de apelantul-reclamant Daniliuc Dan împotriva Sentinţei civile nr. 313/S/24.11.2022 pronunţate de Tribunalul Braşov – Secţia I Civilă.
 
Schimbă în parte hotărârea apelată în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată şi obligă intimatul Municipiul Constanţa la plata către apelantul-reclamant a sumei de 73.449,77 euro (cuantum plătibil la cursul BNR din data efectuării plăţii de către intimat), reprezentând prejudiciu pentru exproprierea în fapt cauzată de intimat asupra terenului reclamantului aferent perioadei 20.12.2016-31.12.2021.
 
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
 
Obligă intimatul-pârât la plata către apelantul-reclamant a sumei de 28.768,81 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat ales, calculate proporţional cu pretenţiile admise.Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov“.
 
Această hotărâre a fost acum atacată la Curtea Supremă, unde urmează să se stabilească primul termen în judecarea recursului.
 
Teren cumpărat în 2003
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în 2003, bărbatul a cumpărat un teren intravilan de 519 mp, în Mamaia.
 
În 2008, acesta a aflat că nu își poate construi o casă de vacanță pe terenul respectiv pentru că obiectivul nu se încadra în prevederile PUD Mamaia 2001.
 
Ulterior, omul spune că, în 2014, Primăria Constanța și-a intabulat pe terenul său un drum, „operând astfel o expropriere de fapt din partea autorităților statului, fără o justă și prealabilă despăgubire“.
 
În hotărârea instanței se arată că „în anul 2016 i s-a adus la cunoştinţă că terenul nu mai este necesar pentru construirea drumului că soluţia de urmat este modificarea realizată de Primărie, pe cale administrativă, a PUZ-ului, prin care să se realizeze o deviere a aleii care afectează terenul, astfel încât să rămână în deplină posesie şi proprietate a terenului“.
 
După examinarea actelor de la dosarul cauzei, judecătorii Curții de Apel Brașov au ajuns la concluzia că omul de afaceri trebuie să primească despăgubiri.
 
„În cauză urmează a se stabili prejudiciul cauzat reclamantului prin exproprierea în fapt prin raportare la veniturile ce le-ar fi obţinut ulterior datei de 20.12.2016 conform Raportului de expertiză“, au spus judecătorii brașoveni în Hotărârea 1424/2023.
 
Astfel, aceștia au explicat că „pentru anul 2016 vor fi luate în calcul ultimele 12 zile din luna decembrie, iar ulterior, veniturile indicate în raport pentru anii 2017- ###### euro, 2018 – 13230 euro, 2019 – 15082 euro, 2020 – 15082 euro, 2021 – 16442 euro. Anul 2016 a avut 366 zile, expertul stabilind pentru acest an un venit total de 13230 euro. În consecinţă, pentru o zi, venitul este în sumă de 36,14 euro, iar pentru 12 zile, venitul este de 433,77 euro“.
 
Curtea de Apel Brașov a mai spus că „adunând sumele menţionate anterior reiese că prejudiciul cauzat reclamantului, luând în calcul modalitatea în care a fost precizată acţiunea şi modul în care a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, este în cuantum de 73.449,77 euro“.
 
„Prin raportare la toate considerentele expuse, instanţa va admite apelul (...) şi va schimba în parte hotărârea apelată în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată şi va obliga intimatul Municipiul Constanţa la plata către apelantul-reclamant a sumei de 73.449,77 euro (cuantum plătibil la cursul BNR din data efectuării plăţii de către intimat), reprezentând prejudiciu pentru exproprierea în fapt cauzată de intimat asupra terenului reclamantului aferent perioadei 20.12.2016-31.12.2021“.
 
Așa cum am precizat anterior, decizia Curții de Apel Brașov a fost atacată la Curtea Supremă, instanță care va avea ultimul cuvânt în cauză.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, scj.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Raportul consultării privind Planul Urbanistic de Detaliu construire imobil pe strada Maior Gheorghe Murea din Constanța. Ce solicitări au vecinii investitorului? (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii