Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:49 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihaela Caraman, prin Silva Prodimpex SRL, pierde definitiv un proces cu Primarul Municipiului Constanța

ro

28 Jan, 2024 17:00 1493 Marime text
  • Prin CU 3014 emis la 10 aprilie 2021, pentru investiția realizată de Silva Prodimpex SRL pe șoseaua Mangaliei nr. 177, s-a cerut modificarea proiectului autorizat cu AC 432/13.04.2017 pentru „Construire imobil S+D+P+5/6e locuinţe colective cu garaj la subsol şi demisol şi spaţii comerciale la parter“ prin supraetajare cu încă un nivel
  • Primăria a făcut mențiunea că se conferă documentația cerută conform prevederilor Legii 50/1991 modificată prin legea 193/2019 numai după intabularea clădirii la stadiul fizic autorizat premergător surpaetajării
  • Firma Silva Prodimpex SRL a acționat primăria în instanță pentru anularea documentului
  • Pe 25 ianuarie, judecătorii au respins definitive recursul făcut de societatea comercială
 
SC Silva Prodimpex SRL pierde definitiv procesul deschis împotriva Primăriei Constanța, care viza anularea unui certificat de urbanism din 2021.
 
Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat, astfel, în dosarul 2312/118/2022, cu următoarea soluție pe scurt – „Solutia pe scurt: Dc. respinge recursul ca nefondat. Obligă recurentul la plata către intimat a sumei de 2261 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă. Pronunţată azi, 25.01.2024, prin punerea soluției la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. jud.red. A.B. (gref.M.H.)”. Era vorba de anularea Certificatului de urbanism nr. 3014/04.10.2021.
 
Amintim că la data de 4 aprilie 2022, a fost înregistrat dosarul cu numărul 2313/118/2022, pe secția de contencios administrativ și fical, fără să fie înregistrat încă un prim termen. Părți în dosar sunt  Silva Prodimpex SRL, cu sediul ales la SCA Apostol Armeanu și Cristiana Grecu, în calitate de reclamant și Primarul Municipiului Constanța, în calitate de pârât. Obiectul chemării în instanță constă în anularea unui certificat de urbanism – CU 3014/04.10.2021.
 
Astfel, prin CU 3014 emis la 10 aprilie 2021, pentru investiția realizată de Silva Prodimpex SRL pe șoseaua Mangaliei nr. 177, s-a cerut modificarea proiectului autorizat cu AC 432/13.04.2017 pentru „Construire imobil S+D+P+5/6e locuinţe colective cu garaj la subsol şi demisol şi spaţii comerciale la parter“ prin supraetajare cu încă un nivel, o singură dată, în suprafață de maxim 20% din suprafața construită desfășurată a clădirii, conform prevederilor Legii 50/1991 modificată prin legea 193/2019 numai după intabularea clădirii la stadiul fizic autorizat premergător surpaetajării. Documentul are o valabilitate de 24 de luni.
 
Pe data de 25 august 2017, societatea a reuşit să obţină de la Primăria Constanţa Certificatul de urbanism nr. 2601 pentru „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 432/13.04.2017 «Construire imobil S+D+P+5-6e - locuinţe colective cu garaj la subsol şi demisol şi spaţii comerciale la parter» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa construită desfăşurată conform Legii nr. 50/1991, numai după intabularea construcţiei la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării“. Amplasamentul blocului: şoseaua Mangaliei nr. 177.
 

Silva Prodimpex SRL, în datele Registrului Comerțului

 
Silva Prodimpex SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Înfiinţată în anul 1991, firma este deţinută la ora actuală de Mihaela Caraman. Capitalul social subscris, de 640 de lei, integral vărsat, este compus din 64 de părţi sociale. Mihaela Caraman este şi administratorul societăţii, care se ocupă de fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi din alte materiale vegetale împletite. În anul 2022, societatea a raportat 0 salariați, cu o cifră de afaceri de 0 lei, iar pierderea a fost de 6.771 lei.
 
Mihaela Caraman mai apare în firmele Gec Auto AA SRL, Gec Auto Parts SRL, Arra Tour Agency SRL și Gec International Spedition SRL.
 

Alte investiții

 
Autoritatea pentru Protecţia Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru o investiție imobiliară a firmei Silva Prodimpex SRL, la finele lunii iulie 2020.
 
Decizia a fost că „Nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, pentru proiectul: „supraetajare imobil S+P+4-5E cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată cf. legii 50/1991 numai după intabularea construcției la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării, recompartimentare interioară și modificare fațade”, amplasat în județul Constanța, municipiul Constanța, str. Maior Șofran, nr. 9, lot 1-lot 2, titular SILVA PRODIMPEX SRL.   
 
Amintim că firma Silva Prodimpex SRL, controlată de Caraman Mihaela, a obţinut, de la Primăria Constanţa, pe data de 12 noiembrie 2019, un act de urbanism care se referă a blocul ridicat pe strada Maior Șofran nr. 9, bl. Lot 1- Lot 2, municipiul Constanţa.
 
Este vorba despre certificatul de urbanism nr. 4137 - „Supraetajare imobil S+P+4-5e cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată, conform Legii 50/1991, recompartimentare interioară şi modificare faţade“.

 

Când a făcut parte Ionuț Barbu din Silva Prodimpex SRL


 În anul 2004, Anghel Biu, Vasilica Biu, Constantin Angel Biu şi Cristina Nicoleta Biu, în calitate de asociaţi ai SC Silva Prodimpex SRL, au decis cooptarea în societate ca asociat a lui Alexandru Răzvan Marin şi a lui Sorin Ionuţ Barbu. În cadrul aceleiaşi Adunări Generale, s-a decis retragerea din calitatea de asociaţi în societate a lui Anghel Biu, a lui Constantin Angel Biu şi a Cristinei Nicoleta Biu. În urma retragerii din firmă a acestora, capitalul social era deţinut de Alexandru Răzvan Marin şi Sorin Ionuţ Barbu.
 
În anul 2013, cei doi s-au retras din societate, cesionând părţile sociale către Anton Rafte. Ulterior, în decembrie 2015, Anton Rafte se retrage din societatea Silva Prodimpex SRL, cesionând toate părţile sociale către Mihaela Caraman.
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

 
Proces deschis Primăriei Constanța! Ce firmă cunoscută dorește anularea unui certificat de urbanism

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii