Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:19 22 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incredibil cum a fost salvat omul legii! Un poliţist din Constanţa, muşcat de degetul mijlociu al mâinii stângi

ro

18 Jun, 2018 00:00 625 Marime text

Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, prin rechizitoriul nr. 5162/P/2016, un bărbat acuzat de ultraj şi de tulburarea ordinii şi liniştii publice a fost condamnat, în primă instanţă.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, la începutul lunii mai 2016, poliţiştii din judeţul Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat are un comportament deviant, provocând scandal.
 
Deplasându-se la faţa locului, patrula de poliţie formată din agent-şef adjunct de poliţie şi un agent de poliţie locală l-au identificat pe inculpat, care spunea lucruri fără sens şi îi înjura pe cei care treceau strada. La vederea echipajului de poliţie, inculpatul a devenit mai recalcitrant, context în care oamenii legii au încercat încătuşarea individului.
 
În timpul procedurii de încătuşare, inculpatul a devenit violent şi a încercat să-l muşte pe poliţist de pulpa piciorului stâng. Omul legii a reuşit să se salveze, însă, tot în timp ce se încerca încătuşarea inculpatului, acesta l-a muşcat pe poliţist de unul dintre degetele de la mâna stângă. Imediat, un bărbat care se afla în apropiere a luat o sticlă de sifon, după care i-a pulverizat apă în gura inculpatului, reuşind astfel să îi salveze degetul poliţistului.
 
În continuare, inculpatul s-a ridicat de la pământ şi a spart parbrizul şi geamul lateral stânga-faţă de la autospeciala de poliţie.
 
Trimis în judecată, bărbatul a luat un an şi trei luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de ultraj şi nouă luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
Instanţa a contopit pedepsele stabilite prin prezenta şi a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa cea mai grea, de un an şi trei închisoare, la care a adăugat trei luni de închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă. În final, inculpatul a luat un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Totodată, magistraţii au stabilit un termen de supraveghere de doi ani.
 
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, d) să comunice schimbarea locului de muncă, e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Mai mult, inculpatul a mai fost obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Constanţa sau al Consiliului Local Constanţa, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost supus măsurii de siguranţă a internării medicale. Instanţa a luat act că persoana vătămată (poliţist) nu s-a constituit parte civilă.
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au atacat decizia Judecătoriei Constanţa la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen în faza de apel a fost stabilit pentru luna octombrie. Oricare va fi decizia Curţii de Apel Constanţa, aceasta va fi definitivă.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Lidia Volicenco 18 Jun, 2018 23:36 Astfel de indivizi ar trebui băgați la anchisoare pe viață!!Gesturi animalice!!!Cum și-a permis să atace un polițist!!O jigodie penală!!🔗😉
  • Lidia Volicenco 18 Jun, 2018 00:33 Animale nu oameni!!Ataca la drumul mare Huliganii băgați la pușcărie pe viață!!nu sa atace poliția.!!!!Datile peste bot și an cap!!!❕😉