Bătălia pentru pensiile polițiștilor locali din Constanța se mută la Curtea de Apel. HCL-ul privind condițiile speciale de muncă, anulat în primă instanță
Bătălia pentru pensiile polițiștilor locali din Constanța se mută la Curtea de Apel. HCL-ul privind condițiile
27 Oct, 2026 11:01
ZIUA de Constanta
192
Marime text
192
Marime text

Tribunalul Constanța a dispus anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 370 din 30 septembrie 2024, în urma unei acțiuni formulate de Prefectul Județului Constanța. Decizia pronunțată în primă instanță, la 6 februarie 2026, a fost atacată cu recurs de Consiliul Local al Municipiului Constanța și de organizații sindicale implicate în dosar.
Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, dosarul nr. 559/118/2025 a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, la Secția de contencios administrativ și fiscal, unde se află în stadiul procesual de recurs.
Tribunalul a admis acțiunea prefectului
În ședința din 6 februarie 2026, Tribunalul Constanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de Prefectul Județului Constanța în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Constanța.
Instanța a dispus anularea Hotărârii nr. 370 din 30 septembrie 2024, emisă de Consiliul Local, și a respins ca neîntemeiate cererile de intervenție accesorie formulate în cauză.
Hotărârea nr. 151/2026 a fost pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul înregistrat la data de 6 februarie 2025.
Consiliul Local și sindicatele au declarat recurs
Conform datelor disponibile pe portalul instanțelor, au fost înregistrate mai multe declarații de recurs în luna octombrie 2026.
Consiliul Local al Municipiului Constanța a declarat recurs la 9 și 14 octombrie 2026, iar Sindicatul Național Pro Lex a formulat recursuri la 9 și 14 octombrie. Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Constanța a declarat recurs la 13 octombrie 2026.
În dosar figurează, de asemenea, mai mulți intervenienți persoane fizice, ale căror cereri de intervenție accesorie au fost respinse în primă instanță.
Dosarul se află în etapa de recurs
În prezent, cauza figurează pe rolul Curții de Apel Constanța, însă informațiile publicate în secțiunea privind ședințele nu indică, la momentul consultării datelor furnizate, un termen de judecată sau o soluție pronunțată în recurs.
Prin urmare, anularea HCL nr. 370/30.09.2024 reprezintă soluția pronunțată de Tribunalul Constanța în primă instanță, iar evoluția dosarului depinde de soluționarea căilor de atac.
Ce prevede HCL Constanța nr. 370 din 30 septembrie 2024
HCL Constanța nr. 370 din 30 septembrie 2024 vizează „încadrarea activității polițiștilor locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală în condițiile speciale de muncă“.
PNL și PSD au votat reducerea vârstei standard de pensionare pentru polițiștii locali din Constanța
Proiectul de hotărâre nr. 387/2024 privind încadrarea activității polițiștilor locali din cadrul Direcției generale poliția locală în condițiile speciale de muncă a fost aprobat cu 20 voturi pentru și 6 împotrivă.
Consilierii USR au votat împotriva acestui proiect, deoarece în opinia lor, proiectul nu face o diferențiere între munca depusa de cei încadrați ca polițist local.
Prin proiectul aprobat, consilierii locali din municipiul Constanța au votat încadrarea tuturor politiștilor locali la condiții speciale de muncă, în condițiile în care Legea 127/2019 la art 28, menționează că: „Alte locuri de muncă în condiţii speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite prin lege. Metodologia şi criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”.
Astfel, potrivit hotărârii:
Art. 1 (1) se precizează încadrarea polițiștilor locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală din aparatul de specialitate al primarului municipiului Constanța în condiții special de muncă. În cel de-al doilea punct al Art. 1 se specifică faptul că polițiștii locali menționați la art.1, alin. (1), încadrați în condiții special de muncă beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare conform art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul unitar de pensii publice.
Art. 2 Cotele de contribuții de asigurări sociale datorate în cazul condițiilor special de muncă se achită din bugetul local, conform prevederilor legale.
Art. 3 Prevederile prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 01.01.2025.
Art. 4 Compartimentul secretariat, relații consiliul local, administrația publică și fond funciar va comunica prezenta hotărâre Direcției Generale Poliția Locală, Direcției Financiare în vederea deducerii la îndeplinire și Instituției Prefectului – județul Constanța, spre știință.
Prevederile acestei hotărâri au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025.
Potrivit rejust.ro, prin hotărârea anulată, autoritatea locală a dispus încadrarea activității polițiștilor locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală în condiții speciale de muncă. În cadrul procesului, instanța a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată de sindicate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.
În motivarea soluției, Tribunalul a reținut că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea normelor de competență materială. Potrivit instanței, deși Codul administrativ și Legea-cadru nr. 153/2017 permit consiliului local să stabilească salariile de bază în urma consultării sindicatelor, excepția de la principiul legalității vizează exclusiv salariile de bază, iar nu încadrarea personalului în condiții speciale de muncă.
Astfel, dreptul polițistului local de a fi încadrat în condiții deosebite sau speciale de muncă se acordă „potrivit legii”, iar stabilirea acestei încadrări nu intră în competența materială a autorității publice deliberative (consiliul local), ci aparține legiuitorului de rang superior.
Mai multe detalii despre decizia magistraților, în secțiunea Document a materialului
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Magistrații au amânat dosarul care vizează reducerea vârstei standard de pensionare pentru polițiștii locali din municipiul Constanța (DOCUMENT)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


