Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:01 18 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În faza camerei preliminare Judecata ultimului dosar al lui Radu Mazăre a început cu o amânare

ro

03 Mar, 2021 09:34 828 Marime text
 
 
Ieri, 02 martie 2021, la Tribunalul Constanța a avut loc primul termen în faza camerei preliminare în dosarul în care în care Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța a dispus trimiterea în judecată a lui Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței.
 
Procesul a fost amânat pentru data de 30 martie 2021, la solicitarea apărătorului ales al lui Mazăre, faţă de imposibilitatea prezentării la acest termen. Tot în prezenta cauză a mai fost deferită justiției Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța.
 
Dosarul este judecat de Monica Laura Tănase, judecător în cadrul Secției penale din Tribunalul Constanța.
 
În dosar, Radu Mazăre este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și Enache Marcela (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa), bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Asta în timp ce Consiliul Local Constanţa s-a constituit parte civilă.
 
În rechizitoriu, procurorul șef Andrei Bodean a reținut că „în perioada 2007 - 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local“.
 
 „De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători. În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective“, se mai arată în ancheta șefului DNA Constanța.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii