Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:19 04 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Constanței și Seaview Media SRL, din nou față în față în instanță! Proces pentru pretenții la Judecătorie

ro

04 Feb, 2026 11:30 175 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pixabay

Astăzi, 4 februarie 2026, are loc primul termen în procesul dintre Primarul Municipiului Constanța și societatea Seaview Media SRL.
 
Dosarul cu nr. 29880/212/2025 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța pe data de 24 septembrie 2025, se află pe secția civilă, stadiul procesual fiind de fond, iar obiectul procesului este „pretenții”.
 
Părți în dosar sunt Primarul Muncipiului Constanța, în calitate de reclamant și firma Seaview Media SRL, în calitate de pârât.

Portalul Instanțelor de Judecată
 

Amintim că, societatea Seaview Media SRL, în calitate de reclamant, l-a dat în judecată pe Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, în calitate de pârât, într-un dosar ce are ca obiect „acțiune în constatate C.U. NR. 3063/01.10.2021”.
 
Dosarul cu nr. 1146/118/2025 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța pe data de 07.03.2025, se află pe secția de contencios administrativ și fiscal, stadiul procesual fiind de fond.
 
Certificatul de Urbanism 3063/01.10.2021 se referă la construirea unui imobil 2S+P+8E+9-10E retrase birouri și parcare pe bulevardul Tomis, în zona blocului TAV4 - Scapino, lucrări efectuate de societatea mai sus menționată.

 
Totodată, pe rolul Judecătoriei Constanța se află două procese care îl iau ca reclamat pe Vergil Chițac, acesta dând în judecată societatea menționată mai sus, ambele dosare având ca obiect „pretenții”.
 
Dosarele cu nr. 29880/212/2025 și 29881/212/2025 au fost înregistrate pe data de 24.09.2025, ambele pe secția civilă, stadiul procesual fiind de fond.
 
Amintim că cele două părți nu se întâlnesc pentru prima dată în instanță, cel mai recent dosar fiind în februarie 2025, dosar ce vizează un act administrativ Decizia nr. 72094/14.04.2021.
 
Seaview Media SRL este reclamant recurent, iar municipiul Constanța și primarul municipiului Constanța apar în calitate de pârâți.
 

Pe fond, judecătorii de la Tribunalul Constanța au respins ca nefondată cererea de chemare în judecată, decizia fiind luată pe 5 decembrie 2024.
 
Despre Seaview Media SRL
 
Firma Seaview Media SRL, fondată în anul 2000, are sediul în municipiul Constanța, strada Mr. Gheorghe Șonțu, nr. 10 și se ocupă de „Activități ale agențiilor de publicitate”.
 
Potrivit termene.ro, asociat și administrator este Barbu Sorin Ionuț.
 
Acesta mai este asociat și administrator la Elite Center SRL, Seaview Advertising SRL, Buka Holding RO SRL, asociat la X-Brise SRL și administrator la Toplocation SRL.
 
În anul 2024, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 109.885 lei, cu un profit de 44.061 lei, la niciun angajat, având datorii în valoare de 78.883 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:
Litigiul de un milion de lei dintre Primăria Constanța și Seaview Media SRL, reluat la Curtea de Apel după decizia ÎCCJ

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii