Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:36 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Generalul Cătălin Băhneanu, rănit grav într-un accident la Constanţa. Doi morți. Ce se întâmplă azi în Bucureşti (galerie foto + video)

ro

16 Jan, 2020 00:00 4752 Marime text
 
Azi, la Curtea Militară de Apel Bucureşti va avea loc un nou termen de judecată în dosarul în care un militar din cadrul UM 01912 Borcea a fost condamnat în primă instanţă (Tribunalul Militar Bucureşti) la patru ani şi patru luni de închisoare. Militarul a fost găsit vinovat pentru producerea unui grav accident rutier înregistrat pe raza localităţii Ştefan cel Mare, judeţul Constanţa, în ianuarie 2017. Atunci, doi civili au murit, iar alţi doi militari au fost răniţi (inculpatul şi comandantul Bazei aeriene 86 Feteşti „Gheorghe Mociorniţă“, generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu). 
 
Oricare va fi decizia de azi, aceasta va fi definitivă. 
 
Generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu trebuia să execute un zbor pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, conform Ordinului de dislocare pe aerodromul menţionat, înregistrat sub nr. G/S-266/25.03.2013 al şefului Statului Major al Forţelor Aeriene.
 

Cum a avut loc tragedia  

 
La data de 25 ianuarie 2017, în jurul orei 12.00, inculpatul a condus un autoturism marca Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare A-1281, pe DN 22C, dinspre oraşul Cernavodă către municipiul Constanţa. În autoturism, pe locul din dreapta spate, se afla generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu. În momentul în care a ajuns la kilometrul 6+500 m, inculpatul s-a angajat în depăşirea unui ansamblu de vehicule, format din cap tractor marca Iveco, şi semiremorca marca LAG, moment în care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Renault Laguna, condus regulamentar din sensul opus de mers, de către un bărbat.
 
În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul ultimului conducător şi al unei femei, pasageră pe locul din dreapta al autoturismului marca Renault, precum şi rănirea gravă a inculpatului (militar din cadrul UM 01912 Borcea) şi a generalului de flotilă Cătălin Băhneanu, pasager pe locul din dreapta spate a autoturismului condus de militar.
 
Sursa text: rolii.ro.
 
Prima instanţă, Tribunalul Militar Bucureşti, a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de patru ani şi patru luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
 
De asemenea, judecătorii au decis acordarea a sumei de peste un milion de lei şi 100.000 de euro în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale şi materiale.
 
 
 
Citeşte şi: 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii