Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:55 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost primar dobrogean, condamnat definitiv la Constanța (MINUTA)

ro

25 Aug, 2022 11:07 1789 Marime text
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Judecătorii Curții de Apel Constanța au pronunțat o decizie definitivă în cazul fostului primar Ilie Munteanu, din comuna Crișan, județul Tulcea, pe care procurorii anticorupție l-au acuzat de luare de mită.

Acesta fusese condamnat, în primă instanță, la trei ani și nouă luni de închisoare, iar Curtea de Apel Constanța a decis să respingă ca nefondat.

Iată minuta deciziei instanței:

În baza art.421 pct.1. lit.b) cod procedură penală, respinge apelul formulat de inculpatul Munteanu Ilie, ..., împotriva sentinţei penale nr. 29 din data de 15 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 497/88/2020, ca nefondat. În baza art 275 alin. 1,2 cod de procedură penală cheltuielile judiciare în sumă de 440 de lei, reprezentând onorariul parţial pentru av. Tugearu Mihaela, care a asigurat asistenţa juridică obligatorie până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondurile Ministerului Justi?iei. În baza art.275 alin.(2) cod procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.


Pe scurt, fostul edil este suspectat că, la începutul lunii martie 2020, inculpatul, în calitate de primar al comunei Crișan, jud. Tulcea, ar fi „blocat plățile lucrărilor suplimentare aferente derulării contractului de execuție lucrări nr. 86/R5 din data de 13.08.2019, lăsând să se înțeleagă că pretinde de la numitul (...) o sumă de bani din plata efectuată, și că ar fi acceptat la datele de 16.03.2020 și 01.04.2020 primirea unei sume de bani necuvenite și a primit la data de 03.04.2020 suma de 10.000 (zece mii) lei ca recompensă pentru acordarea contractului de reabilitare a unei școli și urmare decontului lucrărilor suplimentare aferente derulării contractului de execuție lucrări nr. 86/R5 din data de 13.08.2019“.

În apărarea sa, fostul primar a declarat că era convins că plicul pe care i l-a înmânat denunțătorul conține înscrisuri pentru contractarea unei alte lucrări, respingând acuzațiile DNA.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii