Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:25 20 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elif Dumitraş și Costel Palade, arestați preventiv în dosarul unor transporturi de uree din Portul Constanța, puși în libertate

ro

31 Mar, 2021 00:00 1130 Marime text
  • Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care benefciază persoanele supuse cercetărilor.
 
Elif Răzvan Dumitraş, de 35 de ani, din Constanța, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă la înșelăciune și delapidare, și Costel Palade, de 35 de ani, tot din Constanța, suspectat de complicitate la tentativă la înșelăciune și complicitate la delapidare, au fost puși în libertate! Decizia este definitivă și a fost luată ieri de Tribunalul Constanța. Tot ieri, aceeași instanță, a decis ca Alexandru Petre, de 26 de ani, din Constanța, suspectat de tentativă la înșelăciune și complicitate la delapidare, să rămână în arest preventiv.
 
Deciziile Tribunalului Constanța sunt definitive.
 

Oficial

 
„Admite contestaţiile formulate. Înlocuieşte măsura arestului preventiv dispusă în cauză faţă de inculpaţii Dumitraș Elif-Răzvan şi Palade Costel, cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, măsură care urmează a fi verificată cel târziu până la data de 23.04.2020. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor Dumitraș Elif-Răzvan şi Palade Costel, de sub puterea mandatelor de arestare preventivă, urmând ca aceştia să fie eliberaţi de îndată din arestul preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu, dacă nu sunt reținuţi sau arestaţi în altă cauză“.
 
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către inculpatul Petre Alexandru, împotriva încheierii nr. 312/26.03.2021, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. 8196/212/2021. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu“.  
 

Ce spun procurorii

 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au reținut, în sarcina lui Elif Răzvan Dumitraş următoarele: „La data de 18.03.2021 a falsifcat un bon de însoțire a mărfurilor prin copierea unui bon anterior legal întocmit, pe care inculpatul P.A. (nr. Alexandru Petre) l-a folosit în jurul orelor 13:00 pentru a-l determina pe dispecerul de serviciu să dispună încărcarea a 40 de saci cu îngrășământ tip NPK în autotrenul marca Volvo, pe care urma să-i valorifce împreună cu inculpatul P.C. (nr. Costel Palade)“
 
„Totodată, la data de 16.02.2021, în timp ce era de serviciu ca dispecer la
societatea (...), societate din cadrul companiei (...), și-a însușit un număr de 48 de saci cu uree a câte 500 kg fecare, din gestiunea acestei din urmă societăți, pe care i-a încărcat în autotrenul format din cap tractor și o semiremorcă, condus de către inculpatul P.A., care se afa împreună cu inculpatul P.C., care a și facilitat ulterior
valorificarea îngrășământului sustras de la agricultori din județul Constanța“, conform procurorilor.
 
Mai departe, în sarcina Alexandru Petre se rețin următoarele: „La data de 18.03.2021 a folosit un bon de însoțire a mărfurilor fals, cu scopul de a induce în eroare angajații (...), urmând ca aceștia să-și dea acordul pentru încărcarea a 40 de saci cu îngrășământ tip NPK, fecare cu greutatea de 600 kg, pe ansamblul auto. „Totodată, la data de 16.02.2021, împreună cu inculpatul P.C. (nr. Costel Palade), a introdus în incinta societății (...) din Portul Constanța, autocamionul în care a fost încărcată, fără drept, cantitatea de 48 de saci cu uree a câte 500kg fecare, din dispoziția inculpatului D.E.R. (nr. Elif Răzvan Dumitraş), marfă ce a fost valorifcată prin intermediul inculpatului P.C. (nr. Costel Palade) către agricultori, pe raza județului Constanța.

 
În sarcina lui Costel Palade se rețin următoarele: „La data de 18.03.2021 a condus ansamblul auto și a intrat în incinta (...), cu scopul de a încărca 40 de saci cu îngrășământ tip NPK, fecare cu greutatea de 600 kg, după ce la intrare inculpatul P.A. (nr. Alexandru Petre) a prezentat un bon de însoțire a mărfurilor fals. Totodată, la data de 16.02.2021, cu intenție, l-a ajutat pe inculpatul D.E.R. (nr. Elif Răzvan Dumitraş) să-și însușească un număr de 48 de saci cu uree a câte 500 kg fecare, din incinta (...), din Portul Constanța, prin încărcarea acestora în autotrenul și semiremorca proprietate a inculpatului P.A. (nr. Alexandru Petre), și ulterior a ajutat la valorifcarea ureei sustrase prin vânzarea acesteia către agricultori din județul Constanța“.
 
 
Cercetările vor f efectuate în continuare de organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța,
sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care benefciază persoanele supuse cercetărilor.
 
Așa cum precizam și la data mediatizării cauzei, potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de RECOM, numele lui Elif Răzvan Dumitraş figurează în societățile comerciale Auto Kardinal Business SRL, Dumi & Dum Trans Logistic SRL și Strong Pitbull R.S. SRL, toate trei cu sediul social în localitatea Techirghiol, județul Constanța.
 
Citește și
 
Zeci de tone de uree din Portul Constanța
Afacerist constănțea arestat preventiv pentru delapidare și complicitate la tentativă la înșelăciune


O nouă metodă de înșelăciune!
Femeie, reținută după ce a sustras bani de la persoane în vârstă, la Constanța

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii