Eleva care a amenințat cu briceagul un coleg, sub control judiciar
Eleva care a amenințat cu briceagul un coleg, sub control judiciar
10 Oct, 2025 09:57
ZIUA de Constanta
226
Marime text



Tânăra de 18 ani, elevă la un liceu din Târgu Jiu, reținută de polițiști după ce l-a amenințat cu un briceag pe un elev de 15 ani, incidentul având loc pe holul instituției de învățământ unde studiază cei doi, a fost pusă sub control judiciar, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu, informează Agerpres
Potrivit acesteia, perioada controlului judiciar este de 60 de zile.
Polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați, miercuri, în mod direct de către un cadru didactic al unei unități de învățământ din municipiu cu privire la o altercație între doi elevi ai instituției.
''Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că în jurul orei 12:50, în timp ce se afla pe holul liceului, o tânără în vârstă de 18 ani, din comuna Bălești, elevă a clasei a XI-a, în urma unui conflict spontan ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător un alt elev care își urmează cursurile la aceeași unitate de învățământ, în vârstă de 15 ani, din Târgu Jiu, fiindu-i provocată o stare de temere. Tânărului de 15 ani i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024, acesta opunându-se emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și port ilegal de obiecte periculoase'', a menționat, joi, Ioana Nanu.
În paralel, și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj a demarat o anchetă, monitorizând situația.
''În data de 8 octombrie, în jurul orei 12:50, în holul unei unități de învățământ de pe raza municipiului Târgu Jiu a avut loc un conflict spontan între o elevă de 18 ani (clasa a XI-a) și un elev de 15 ani (clasa a IX-a), eleva amenințându-l cu un obiect tăietor-înțepător. (...) A fost apelat în regim de urgență IPJ Gorj, eleva fiind identificată, deși părăsise perimetrul școlii. Unitatea școlară a demarat verificarea situației, urmându-se pașii procedurali (convocarea comisiei de combatere a violenței, convocarea consiliului clasei în care învață eleva, convocarea consiliului profesoral al unității) pentru tragerea la răspundere a celor vinovați'', a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, Ionuț Catrina.
Citește și
Incident șocant la școală! Elevă reținută după ce ar fi amenințat cu briceagul un alt elev
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii