VIDEO. Avocatul familiei lui Denis Gabriel rupe tăcerea după moartea micuțului „A fost nevoit să plece dintre noi ca urmare a neglijenței medicilor care l-au tratat în cadrul Spitalului Județean Constanța“
VIDEO. Avocatul familiei lui Denis Gabriel rupe tăcerea după moartea micuțului: „A fost nevoit să plece dintre
750
Marime text

Reprezentantul legal al familiei lui Denis Gabriel, băiețelul care s-a stins din viață după un calvar medical început la Constanța, aduce acuzații extrem de grave autorităților și sistemului sanitar. Potrivit avocatului, decesul copilului este consecința directă a neglijenței medicilor de la Spitalul Județean Constanța care l-au tratat inițial.
Avocatul a dezvăluit că, deși a trecut o lună de când părinții s-au prezentat în stare gravă la urgențe, nicio instituție oficială – nici Ministerul Sănătății, nici conducerea spitalului și nici Colegiul Medicilor – nu a contactat familia pentru a oferi sprijin sau pentru a cere detalii despre caz.
Din păcate azi noapte Denis a ales să plece dintre noi sau a fost nevoit să plece dintre noi ca urmare neglijenței medicilor care l au tratat în cadrul Spitalului Județean Constanța.
La o lună de zile de la momentul la care părinții lui s-au prezentat cu el în stare gravă în serviciul de urgență din cadrul Spitalului Județean Constanța. Demersurile noastre efectuate până la acest moment se referă la sesizarea NMSC-ului, Direcției de Sănătate Publică. Deși nu ne-a contactat nimeni din partea Ministerului Sănătății, Spitalului Județean sau Colegiului Medicilor, am ales noi la momentul la care am aflat din presă că se fac aceste controale anunțate, am ales noi să ne trimitem punctul de vedere, dar în rest absolut nicio autoritate nu a nu m-a contactat în calitate de reprezentant legal, nu i-a contactat pe părinți, măcar să-i întrebe dacă au nevoie de ceva în condițiile în care acești oameni de o lună de zile erau la București.
Mai departe vor continua sesizarea organelor de cercetare penală și așteptăm ca organele statului să-și facă realmente controalele în baza unor situații reale, nu în baza doar a unor hârtii care să acopere alte persoane- transmite avocatul familiei, Ghiulfer Ismail Aisun.
Citește și:
Mama lui Denis Gabriel, micuțul decedat, mesaj emoționant înainte de cumplita veste„Vom face tot posibilul ca nimeni să nu mai pățească asta, ca atunci când ajungi în urgențe la Constanța, să fie o adevărată schimbare”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


