Incident șocant la școală! Elevă reținută după ce ar fi amenințat cu briceagul un alt elev
Incident șocant la școală! Elevă reținută după ce ar fi amenințat cu briceagul un alt elev


Din primele informații incidentul a avut loc pe holul instituției de învățământ unde învață cei doi.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați, miercuri, în mod direct de către un cadru didactic al unei unități de învățământ din municipiu, cu privire la o altercație între doi elevi ai instituției.
'Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că în jurul orei 12:50, în timp ce se afla pe holul liceului, o tânără în vârstă de 18 ani, din comuna Bălești, elevă a clasei a XI-a, în urma unui conflict spontan, ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător un alt elev care își urmează cursurile la aceeași unitate de învățământ, în vârstă de 15 ani, din Târgu Jiu, fiindu-i provocată o stare de temere. Tânărului de 15 ani i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024, acesta opunându-se emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și port ilegal de obiecte periculoase', au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
În urma probatoriului administrat de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore față de tânăra de 18 ani, urmând ca joi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.
Un incident similar a avut loc în urmă cu câteva săptămâni tot la Târgu Jiu.
„În după-amiaza de 26 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui liceu din localitate, a avut loc o altercație între doi elevi. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 16 ani, din comuna Bălănești, și unul de 18 ani, din comuna Scoarța, ar fi avut un conflict spontan, în incinta liceului, în timpul căruia elevul de 16 ani ar fi fost rănit superficial, în zona uneia dintre mâini, cu un briceag pe care îl avea asupra sa chiar el”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Citește și:
Urmărire pe străzile din Constanța! Descoperire periculoasă a jandarmilor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp