Dumitru Daniel Learciu și procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan rămân în arest preventiv!
Dumitru Daniel Learciu și procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan rămân în arest preventiv!
03 Sep, 2026 18:11
ZIUA de Constanta
140
Marime text
140
Marime text
Înalte Curte de Casație și Justiție a decis ca procurorii constănțeni Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, de la Parchetul Curții de Apel Constanța și Daniel Dumitru Learciu, fost consilier județean PSD Constanța să rămână în arest preventiv. Decizia magistraților:
„Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală, cu privire la inculpaţii Ştefan Gigi Valentin, Niţă Teodor şi Learciu Dumitru Daniel, în dosarul de urmărire penală nr. 85/76/P/2025.
Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor:
ŞTEFAN GIGI VALENTIN (…), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, (privind relaţia infracţională cu inculpatul PG), trafic de influenţă, în formă continuată (4 acte materiale), privind relaţia infracţională cu inculpatul Learciu Dumitru, trafic de influenţă, privind relaţia infracţională cu CM şi trafic de influenţă, în formă continuată (8 acte materiale), privind faptele din perioada decembrie 2025 – mai 2026, altele decât cele privind pe cumpărătorii de influenţă PG, Learciu Dumitru şi CM,
NIŢĂ TEODOR (…), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, șantaj şi instigare la abuz în serviciu, uzurparea funcţiei şi cercetare abuziva,
LEARCIU DUMITRU DANIEL (…), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată (4 acte materiale),
pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 septembrie 2026 până la data de 11 octombrie 2026, inclusiv.
Respinge, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulate de inculpaţii Ştefan Gigi Valentin, Niţă Teodor şi Learciu Dumitru Daniel.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 03 septembrie 2026, ora 17,00”.
Știrea inițială:
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost așteptată, pe 14.08.2026, să anunțe o decizie cu privire la măsurile preventive dispuse în cazul procurorilor Teodor Niță și Gigi Valentin!
Mai precis, după ce magistrații Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au contestat prelungirea arestului preventiv, la data de 4 august 2026, judecătorii din cadrul ÎCCJ au stabilit ca joi, 13.08.2026, să analizeze contestațiile din dosarul cu indicativul 1497/1/2026.
Ulterior, instanța supremă a hotărât amânarea pronunțării până astăzi.

ÎCCJ a anunțat în cursul zilei de vineri, 14.08.2026, că ambele contestații au fost respinse. Prin urmare, cei Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan vor rămâne în arest preventiv. Decizia este definitivă.
MINUTA
Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpaţii Ştefan Gigi Valentin şi Niţă Teodor împotriva încheierii nr. 289 din data de 03 august 2026 pronunțate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secția penală, în dosarul nr. 1467/1/2026. Obligă inculpaţii la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 14 august 2026.
Amintim că la data de 15 mai 2026 ambii magistrați au fost arestați.
Iată comunicatul emis la data de 15.05.2026, de Înalta Curte de Casație și Justiție:
În continuarea comunicatelor de presă din data de 13 mai 2026 și din data 15 mai 2026, informăm că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor doi inculpați ce au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
În referatul cu propunere de arestare preventivă procurorul de caz a reținut săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și trafic de influență, în formă continuată (multiple acte materiale) de către unul dintre inculpați și instigare la abuz în serviciu pentru cel de-al doilea inculpat.
Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Ce acuzații li se aduc celor doi magistrați
Iată comunicatul emis la data de 15.05.2026, de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în cursul zilei de ieri, 14 mai 2026, punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura reținerii pentru 24 de ore față de doi inculpați, având calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și trafic de influență, în formă continuată (multiple acte materiale) pentru unul dintre inculpați și instigare la abuz în serviciu pentru cel de al doilea inculpat.
Cu privire la primul inculpat, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de la data de 08 aprilie 2026, inculpatul, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în biroul său din incinta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a primit în mod direct, pentru sine, suma de aproximativ 60.000 euro de la o persoană, lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul unei unități de parchet subordonate, promițând că îl va determina pe acesta să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a soluționa într-un sens favorabil un dosar penal.
De asemenea, în același context, după primirea sumei de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra unor judecători și a promis că îi va determina pe aceștia să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle lor de serviciu, respectiv de a soluționa favorabil două cauze civile.
Totodată, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, inculpatul, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu și prevalându-se de influența și autoritatea conferite de funcția deținută, a acceptat promisiunea și a primit, în mod repetat, în mod direct, pentru sine, suma de aproximativ 110.000 euro, bunuri ori alte foloase necuvenite de la diverse persoane interesate în soluționarea favorabilă a unor cauze penale, administrative ori profesionale. În schimbul acestor foloase, acesta și-a exercitat sau a promis că își va exercita influența asupra unor funcționari publici, procurori, polițiști, personal din cadrul instituțiilor publice ori alte persoane cu atribuții decizionale, pentru a determina urgentarea unor proceduri, obținerea unor soluții favorabile, intervenții în dosare penale, intervenții pentru urgentarea demersurilor privind redobândirea permisului de conducere, facilitarea unor transferuri profesionale, emiterea unor avize și documente sau intervenții pentru sprijinirea unor afaceri și proiecte economice, inclusiv prin facilitarea unor contacte și demersuri pe lângă funcționari publici și persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice.
Cu privire la cel de al doilea inculpat, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 15 ianuarie 2026, în prezența a două persoane, inculpatul ar fi exercitat demersuri de influențare a unui ofițer din cadrul ISUJ Constanța, în scopul neaplicării măsurilor legale față de o societate controlată, administrată de o persoană apropiată inculpatului. În concret, inculpatul, prevalându-se de autoritatea și influența conferite de funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, i-a solicitat ofițerului să comunice măsurile necesare pentru evitarea dispunerii sancțiunii încetării activității comerciale față de societatea controlată și să adopte o conduită administrativă favorabilă unui om de afaceri.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Facem precizarea că toate persoanele cercetate în cauze penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
UPDATE Procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, citați la ÎCCJ! Iată de ce
Tags: Teodor Niță, Gigi Valentin Ștefan
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


